Autocritica, un cuvant inexistent in vocabularul premierului Boc

Este limpede pentru toata lumea ca premierul Boc nu are nici macar in al doisprezecelea ceas curajul sa-si asume neputinta, greselile flagrante si minciunile nesfarsite, ridicate timp de aproape doi ani, la nivelul de adevar absolut!

Ca oricine este de vina pentru ceea ce se intampla, numai dumnealui si ale sale guverne nu au nicio legatura cu dezastrul in care se scufunda Romania, deja nu mai pare deloc surprinzator! Dar, aberatiile cumplite la care premierul a ajuns sa apeleze in aceste dureroase momente pentru cetateanul obisnuit, ne mai demonstreaza inca odata, desi nu mai era deloc necesar, ca domnul Boc poate sa inventeze fara intrerupere, poate sa minta cu o candoare infinita, poate sa-si acopere cu mare pricepere devalizatorii de bani publici din propriul partid, dar nu poate sau, mai de graba, nu vrea, sa-si recunoasca incompetenta desavarsita!

Domnul Boc, crezandu-se, probabil, singur pe nava in deriva a domnului Basescu, arunca cu inversunare, in stanga si in dreapta, noroiul greselilor sale nemasurate, avand chiar proasta inspiratie de a-l infiera si pe directorul general al FMI, domnul Strauss Kahn, facandu-l si pe acesta mincinos!

De ce nu recunoasteti, domnule prim-ministru, ca nu FMI v-a constrans sa luati aceste masuri groaznice de austeritate, masuri fara precedent in Europa si ca acestea nu vor fi ultimele, ca urmeaza altele si mai grele deoarece nu ati rezolvat nicidecum problemele pe care le-ati acutizat cu buna stiinta?

„Nu exista in acest moment semne ca peste trei luni, sase luni sau un an ar putea fi mai bine. Ar putea fi mai rau”, ne spune plin de pesimism domnul ministru Vladescu si este ministru in guvernul dumneavoastra, domnule Boc!

De cand a inceput criza mondiala, unde stiti dumneavoastra ca s-au mai taiat pensiile si apoi s-a invocat necesitatea restrangerii drepturilor si libertatilor cetatenilor, domnule prim-ministru?

De ce nu le spuneti romanilor ca adevarul este cu totul altul si ca tara a intrat de multa vreme in faliment pentru ca ati cheltuit in fabuloasele campanii pana la ultimul banut, iar ceea ce ne asteapta de acum incolo, va fi cu mult mai dificil?

Le garantati cetatenilor acestei tari ca solutiile unilaterale gasite de dumneavoastra si  impuse cu forta  sunt cele mai corecte si ca acestea nu vor fi urmate de un alt val de austeritati in urmatoarele luni?

Ati amanetat pentru multe generatii viitorul acestei tari, domnule Boc si nu aveti decenta sa le spuneti romanilor ca nu domnul Strauss Kahn este mincinosul, ci dumneavoastra si ministrii pe care-i aparati, cu pretul iesirii definitive pe usa istoriei politicii romanesti!

Sursa foto: ZeroAbsolut

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s