Activitatea mea parlamentară – sursă de inspiraţie pentru parlamentarii de la putere

Activitatea mea parlamentară reprezintă sursă de inspiraţie pentru parlamentarii de la putere. Astfel, deputatul PDL-ist de Teleorman Adrian Bădulescu s-a inspirat din raportul meu de activitate pentru a-şi scrie propriul raport de activitate.

Ambele rapoarte de activitate au fost publicate pe site-urile personale, însă la un interval de aproximativ două luni (29 noiembrie 2010 în cazul meu şi 27 ianuarie 2011 pe site-ul deputatului PDL-ist).

Pentru exemplificare, am copiat pasajele trase parcă la indigo (copy şi paste în cazul de faţă):

Andrei Gerea (deputat PNL de Argeş)

Dat fiind angajamentul pe care mi l-am luat în faţa piteştenilor şi nu numai, la împlinirea a doi ani din actualul mandat parlamentar, mă simt dator să vă informez, punctual, asupra activităţii desfăşurate până în prezent. Activitatea mea de parlamentar nu este un secret pentru nimeni, aceasta fiind reflectată de mijloacele mass-media şi putând fi consultată pe site-ul Camerei Deputaţilor.

Adrian Bădulescu (deputat PDL de Teleorman)

Ca urmare a angajamentului pe care mi l-am luat atât în faţa cetăţenilor din colegiul numărul trei pe care îi reprezint, cât şi în faţa tuturor teleormănenilor, la împlinirea a doi ani din actualul mandat parlamentar, am decis să prezint un raport al activităţii mele parlamentare desfăşurate până în prezent. Chestiunile pe care vi le voi prezenta probabil sunt cunoscute de unii dintre dumneavoastră care au urmărit activitatea mea atât pe site-ul Camerei Deputaţilor, cât şi pe site-ul meu http://www.adrianbadulescu.ro sau în presă, însă vreau ca prin acest raport teleormănenii să ştie punctual cum mi-am desfăşurat activitatea de deputat.

Andrei Gerea (deputat PNL de Argeş)

Chiar dacă colegiul parlamentar pe care îl reprezint cuprinde doar Piteşti Nord, Bascov şi Băbana, am sprijinit în aceeaşi măsură toate comunităţile locale din Argeş, indiferent de culoarea politică a edililor ce le conduc.

Adrian Bădulescu (deputat PDL de Teleorman)

Chiar dacă colegiul parlamentar numărul 3, pe care îl reprezint cuprinde oraşul Alexandria şi comunele Nanov, Poroschia, Ştorobăneasa, Smârdioasa, Cervenia, Conţeşti, Bragadiru, Bujoru, Pietroşani şi Bragadiru, am sprijinit în aceeaşi măsură toate comunităţile locale din judeţul Teleorman, indiferent de culoarea politică a edililor ce le conduc şi alături de echipa mea de la cabinetul parlamentar şi de consilierii locali şi judeţeni ai Partidului Democrat Liberal,  am căutat rezolvarea multor probleme de larg interes local şi judeţean. Mai mult decât atât, având o bună colaborare cu ceilalţi reprezentanţi teleormăni ai PDL în Parlamentul României am reuşit să ducem la bun sfârşit mai multe acţiuni comune în beneficiul cetăţenilor judeţului Teleorman.

Andrei Gerea (deputat PNL de Argeş)

Pe parcursul ultimilor doi ani mi-au fost aduse la cunoştinţă o serie întreagă de probleme din cadrul sistemului sanitar. În vederea soluţionării acestor probleme, am solicitat sprijinul ministerului de resort pentru implementarea unor programe (în cardiologie, oncologie, diabetologie, transplant celule stem ori telocite, vaccinări) şi investigaţii medicale pentru populaţie, dotarea cu ambulanţe, aparatură şi finanţarea costurilor unor unităţi medico-sanitare (Piteşti, Vedea) precum şi sprijinirea tratamentului minorilor bolnavi şi a persoanelor cu handicap.

Adrian Bădulescu (deputat PDL de Teleorman)

Cum în decursul celor doi ani de mandat mi-au fost aduse la cunoştinţă o serie de probleme din cadrul sistemului sanitar, am solicitat sprijinul ministerului de resort atât pentru corectarea deficienţelor din legislaţia în domeniul sanitar, cât şi pentru asigurarea necesităţilor de aparatură, medicamente şi alte materiale sanitare.

Andrei Gerea (deputat PNL de Argeş)

Tinerii sunt un bun, o valoare, nu o problemă ce trebuie rezolvată. Tinerii înseamnă dinamism, iniţiative, spontaneitate, prospeţime, curaj, optimism. De aceea am depus eforturi susţinute pentru reabilitarea şcolilor şi taberelor şcolare (Băbana, Bughea de Jos, Ciofrângeni, Corbeni, Dârmăneşti, Drăganu, Lunca Corbului, Nucşoara, Ştefan cel Mare, Tigveni), construirea de grădiniţe (Piteşti, Băbana, Rucăr), şi a bibliotecilor şcolare, alocarea de microbuze şcolare dar am şi atras atenţia forurilor abilitate asupra riscului comercializării şi consumului de produse etnobotanice.

Adrian Bădulescu (deputat PDL de Teleorman)

[…] tinerii înseamnă dinamism, iniţiative, spontaneitate, prospeţime, curaj, optimism, altfel spus viitorul acestei ţări şi de aceea am depus eforturi susţinute pentru reabilitarea şcolilor şi, construirea de grădiniţe, şi a bibliotecilor şcolare, alocarea de microbuze şcolare.

Andrei Gerea (deputat PNL de Argeş)

În calitate de parlamentar aflat la al doilea mandat de deputat, intenţionez să îmi respect promisiunile făcute precum şi jurământul dat la învestire, prin implicare şi găsirea de soluţii concrete la problemele pe care cetăţenii le întâmpină.

De aceea, vă reînnoiesc invitaţia de a ne vizita cu orice problemă la biroul parlamentar, de luni până vineri, între orele 10.00 – 17.00, unde mă puteţi găsi pe mine sau pe consilierii mei.

Adrian Bădulescu (deputat PDL de Teleorman)

În încheiere doresc să vă asigur că în calitate de parlamentar aflat la primul mandat de deputat, intenţionez să îmi respect promisiunile făcute precum şi jurământul dat la învestire, prin implicare şi găsirea de soluţii concrete la problemele pe care cetăţenii le întâmpină. De aceea, vă reînnoiesc invitaţia de a ne vizita cu orice problemă la biroul parlamentar, de luni până vineri, între orele 10.00 – 17.00, unde mă puteţi găsi pe mine sau pe consilierii mei.

Mă bucur că activitatea mea este cunoscută şi apreciată până şi de colegii de la putere dar îi recomand deputatului Bădulescu, pe care din păcate nu îl cunosc personal, să-şi schimbe echipa de consilieri cu care lucrează, pe motiv de lipsă de creativitate şi inspiraţie.

Referinţe: aici şi aici

Anunțuri

Un gând despre &8222;Activitatea mea parlamentară – sursă de inspiraţie pentru parlamentarii de la putere&8221;

  1. dermengi zice:

    salut Andrei. nu merita sa iti consumi energia cu despre colegii tai din parlament. mai bine propune o lege in situatia dezastrelor in care radioamatorii sa aiba acelasi statut cu celelalte servicii[ambulanta,pompieri] avind in vedere situa…tia din JAPONIA ar fi bine ca statul sa ne protejeze prin LEGE sa devenim serviciu public in situatii extreme. tot prin lege sa putem monta antene pe cladiri respectiv in locurile unde domiciliem…astfel tot prin lege administratorii blocurilor sa fie obligati si sa ajute prin toate mijloacele ca radioamatorul care locuieste in blocul respectiv sa isi poata monta antenele ,dar numai cele care sint de fabrica , cele care prin caracteristicile pot dovedi ca functioneaza fb .s a observat ca in JAPONIA telefonia mobila a fost oprita si foarte mult s-au bazat pe legaturile radio. deasemenea administratorii respectivi sa treaca antenele in inventarul cladirii astfel fiind obligati sa le ocroteasca sa nu permita nimanui sa le deterioreze .DECI SA AVEM ACELASI STATUT ca salvarea,pompieri..fara a pretinde bani ci eventual ajutor tehnic

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s