Romania, din ce in ce mai des in urma rezultatelor Bulgariei

Domnul Boc ne spune frecvent cat de bun este guvernul dumnealui si ce rezultate minunate obtine acesta la fiecare pas, in urma masurilor salvatoare pe care le-a aplicat, fara anestezie, romanilor si fara disceramant, economiei!

Dar, daca aruncam o privire in jurul nostru, constatam fara prea mare efort, ca nu noi suntem cei performanti in aceasta regiune a Europei si ca podiumul pentru vreunul dintre indicatorii care conteaza este inca foarte departe de noi, deoarece altii sunt cei care au reusit sa iasa de multa vreme din criza si sa dea deja un avant considerabil economiei lor!

Cum se face oare ca Bulgaria nu a avut nevoie, in toti anii acestia de criza profunda, sa se indatoreze pe vecie la FMI si Banca Modiala? Cum a fost posibil ca aceasta tara sa fie in stare sa ia rapid si de una singura, masuri sustenabile de reducere a cheltuielilor publice, fara ca acestea sa afecteze pe termen lung veniturile populatiei si nivelul de trai al acesteia?

De ce Romania are cea mai scazuta, aproape insesizabila si destul de incerta, crestere economica si, in acelasi timp, cea mai mare rata a inflatiei din Europa, daca masurile intreprinse de guvernele domnului Boc au fost cele mai benefice idei si singurele care se puteau aplica in criza?

Din pacate, datele statistice europene vorbesc de la sine: Romania a inregistrat in luna aprilie cea mai mare rata anuala a inflatiei din Uniunea Europeana, conform datelor Eurostat, pastrandu-si, si in luna aprilie, primul loc in UE la ritmul de crestere a indicelui preturilor de consum, la distanta semnificativa de urmatoarea clasata, Estonia. Rata inflatiei s-a ridicat in Romania la 8,4%, in conditiile in care media inflatiei anuale la nivel comunitar a fost de doar de 3,2%.

Printre celelalte tari din UE care au avut rate mari ale inflatiei, dar jumatate din cea inregistrata de Romania, se mai numara Estonia, cu 5,4%, Bulgaria 4,6%, Lituania si Ungaria, ambele cu 4,4%. Potrivit datelor Eurostat, cele mai mici rate anuale ale inflatiei s-au inregistrat in schimb in Irlanda (1,5%), Cehia (1,6%) si Suedia (1,8%).

Chiar daca in Bulgaria au crescut in aceasta perioada oarecum preturile, guvernul de la Sofia a turat cu adevarat motoarele economiei si a inregistrat, in primul trimestru al acestui an, o crestere economica de 2,5%, fata de aceeasi perioada a anului trecut, in timp ce guvernantii Romaniei se lauda necontenit, cu un un amarat de 0,5%, care nu a miscat nimic din economia tarii pana in prezent! Si guvernul bulgar estimeaza un avans al Produsului Intern Brut al Bulgariei de 3,6% in 2011.

De ce Bulgaria a reusit sa iasa mult mai repede din criza fara sa apeleze la jugul FMI sau la cresteri de taxe si taieri drastice de salarii, ba chiar luand masuri de reducere a fiscalitatii, domnule Boc?

Cum a reusit guvernul de la Sofia sa introduca, inca de la inceputul anului 2010, un impozit fix de 10%, aplicabil pentru orice nivel de venit si sa atraga in acest mod mult mai multe investitii straine si chiar relocari ale multor firme romanesti?!

Dar, in ciuda optimismului dumneavoastra si al guvernantilor magnifici din dotare, domnule Boc, in Romania tabloul economic ramane sumbru: in continuare, in fiecare luna, mii de firme intra in insolventa sau sunt inchise in Romania, iar procesele de recuperari ale pagubelor si executarile silite s-au inmultit, in ultimul an, exagerat de mult, din cauza blocajului financiar imbatabil, in care se afla  de atata vreme economia romaneasca!

Apropo de mult fluturata politica de dreapta, pe care ar aplica-o PDL: domnul presedinte Basescu, care tocmai s-a trezit dintr-un anumit somn, a aflat ca marirea TVA la 24% a facut extrem de rau economiei! In ce manuale de economie ati citit dumneavoastra, domnule Boc sau consilerii „blonzi” ai dumneavoastra, ca marirea de taxe si impozite inseamna politica de dreapta?

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s