Intr-o tara moarta, cu un popor care nu mai exista, totul este perfect realizabil.
Traiesc, din ce in ce mai apasator, gandul ca buletinul nasterii mele este fals. M-am nascut intr-o tara care nu mai e. Romania am zis? Care Romania? La 21 de ani de la fatarea, prin sangeroasa cezariana, a democratiei, tara mea a reusit, economic si moral, performanta de a muri. Satul meu, Sangeru, nu mai e, nu mai figureaza in nimic, judetul meu, Prahova, desenat intr-o harta care mi se parea eterna si osoasa ca un schelet de dinozaur, nu mai joaca in sotronul planetar. Romania a murit grafic din toate desenele si geografic de tot. Doar cate o crima scarboasa sau cate un viol, petrecut prin nu stiu ce italii sau americi, mai asaza in supratitluri porecla odioasa de roman in gazetele universului.
M-a sunat un prieten, cu disperare, sa ma uit la un interviu televizat, pe nu stiu ce program, cu istoricul Giurescu. N-am fost pe faza. Dinu C. Giurescu, descendent al unei familii cu trei generatii de academici ai istoriei nationale, cu originea in Chiojdul Prahovei, vorbea – am inteles mai incolo – despre falsa impartire a tarii in tinuturi secuiesti si tataresti si vietnameze si intergalactice. Despre porcaria pe care o cloceste regimul mafiot Basescu de a repomada dictatul hitlerist de la Viena, pret platit pentru a-si mentine curvele in capul mesei cu bunatati. Giurescu vorbeste, din pacate, unui popor surd. Chiar surdomut. Unui popor care deja nu mai e. Cui te adresezi, domnule savant al istoriei nationale? Nu vezi ca suntem morti? Cateva milioane de oameni, zice-se vii, singurii banuiti de a fi vii, au plecat unde-au vazut cu ochii. Si-au uitat aici casele, mormintele, amintirile. Unii si-au uitat chiar si copiii minori. Mamele si-au uitat copiii in leagane, leagane miscate de scheletice maini de bunici, morti si ei de nu se stie cand, ramasi intr-o inertie a datoriei. E cea mai ampla si inspaimantatoare parasire de tara care s-a petrecut vreodata.
Ma uit la dealul si vaioagele si carpinistile oable care continua poza ferestrei mele si realizez ca locuiesc o iluzie. Cat costa intretinerea in odaia unei iluzii? La cat a ajuns gigacaloria intr-o iluzie? Dealul pare acelasi din strofa de poem rustic a copilariei mele. Numai ca dealul nu mai e al meu. Iarba a fost instrainata. Roua nu-mi mai apartine. Va contrazic, domnule academician Giurescu. Mafia de azi nu reface, unicameral, doar hotararea lui Stalin din 1946, asa cum ati scris intr-o revista, insultand partidele istorice si regalitatea, pentru omorarea parlamentului. Mafia de azi, cea mai parsiva probabil din univers, nu da doar Ardealul. Mafia de azi, prin capul ei diabolic si chel, nu da doar cateva judete ardelenesti, aceleasi intamplator luate de Hitler, ci da Romania. Nu observati ca Romania nu mai e? Trimisul special al presedintelui tarii la Bruxelles, pe numele lui intreg Laszlo Tökes, a uitat cum se cheama tara pe care o reprezinta. Drept pentru care i-a zis Tinutul Secuiesc. Intrucat cea mai mare aglomerare de maghiari e in Bucuresti, presupun ca Tinutul Secuiesc se intinde si peste fosta capitala a fostei Romanii, pana la Dunare si la Mare. Observati vreo zvacnire de orgoliu national? Sa fim seriosi. Vreun patriot nimerit prin accident in varfurile puterii? As!
Inteleg ca regimului Basescu ii lipsesc iarasi niste miliarde de euro si alearga sa-i imprumute. Vrea sa castige si urmatoarele alegeri. Intr-o tara moarta, cu un popor care nu mai exista, totul este perfect realizabil. Cineva mi-a reprosat ieri ca nu-i recunosc lui Basescu macar meritul de a fi realizat reforma administrativa. Da, i-l recunosc. Chiar si meritul de a fi reformat sanatatea. Am alergat, duminica, jumatate din judetul Prahova sa gasesc o singura farmacie deschisa. Spitalele zonale au disparut si ele impreuna cu medicii de comuna si cu moasele care stiau sa lege un buric de nou-nascut. Cele 300 de spitale desfiintate sunt doar partea cuantificabila a reformei basiste din sanatate. Ii recunosc si meritul concentrarii invatamantului la oras. Sa inchizi 3.000 de scoli pentru care au asudat inaintasii, spre invatarea alfabetului in indepartate catune, e intr-adevar o reforma istorica. Prin reforma Basescu, n-ar mai fi fost scoala in Ipotestii lui Eminescu, in Humulestii lui Creanga, in Hobita lui Brancusi. Da, ii recunosc realesului toate meritele reformiste.
Poate ca Romania merita omorata si nimeni pana la Basescun-a observat aceasta trebuinta istorica. Ei bine, el a reusit. Iar daca muribunda mai misca un pic, in curand ii va face de petrecanie. Contati pe el!
autor: Lucian Avramescu
sursa: www.ampress.ro
AVRAMESCU Lucian, poet si jurnalist roman, nascut la 14 august 1948 in comuna Sangeru, judetul Prahova. Studii: licentiat in arhitectura peisagera si ziaristica; studii postuniversitare la Intercultura-Italia.
Blogul lui Andrei Gerea 
Sad but true …
Am trait in aceasta tara … din pacate aceasta este soarta care si-o merita: sa dispara!!!
Nu îi iertaţi!
o haită de borfaşi, mecanic colorată,
supusă ritualic aceluiaşi consemn,
îndepărtată crud de mamă şi de tată,
ne-aduce existenţa în sapa lor de lemn…
în fruntea ei, dementul, o javră ordinară
care ne-a sechestrat şi dreptul de-a vorbi,
descreieratul care a semănat în Ţară
doar vrajba dintre noi, în dreptul de-a muri…
nu ne-aţi iertat niciunul, ne-aţi pângărit pe toţi,
pe medici şi pe dascăli i-aţi răstignit borând,
adunătură oarbă de venetici şi hoţi
fugiţi spre-a nu vă prinde răbdarea explodând…
aţi umilit Ostaşul, tăcut, dar suveran,
artistului i-aţi pus bir până şi pe scenă,
justiţia aţi frânt-o în râvne de maidan,
pe nimeni n-aţi cruţat de jeg şi anatemă…
ne mor copiii arşi, în leagăne de îngeri,
bătrânii tac şi plâng, în rezumate seci,
guvernul ne dictează fatalele constrângeri,
e semn că este vremea cu haita ta să pleci…
pe poliţişti i-aţi dus mai jos de disperare,
pe mame le-aţi distrus în fondul lor suprem,
ai pus guvernul ţării elenei la picioare
şi balele oranj în cale i se-aştern…
din lege aţi făcut cheremul poftei chioare,
iar din legislativ, un jaf şi-o mascaradă,
simţind pe os cuţitul, nimic nu ne mai doare
borfaşi înveşmântaţi în straie de paradă…
ne-aţi asmuţit pe toţi în contra tuturora
spre a vă aduna voi, haita, tot mai strâns,
azi au sosit, istoric, secundele şi ora
să vă-aruncăm din jilţuri, să ne oprim din plâns…
nu bogăţia haitei, nici luxul sau huzurul,
nu desfătarea oarbă-a lichelelor ne doare,
ci aroganţa lor, cinismul şi sperjurul
jucat naţional făr` nicio remuşcare…
nu contrarelativa (!) noastră sărăcie
ne judecă speranţa şi viaţa ne-o apasă,
ci starea ei impusă, de gravă umilire,
pe care-au strecurat-o în fiecare casă…
pe-această-adunătură de hoţi şi de lichele
doar disperarea noastră o va putea opri,
să le-aruncăm cinismul în lanţuri şi zăbrele,
stârpiţi-i fără milă, oriunde-i veţi găsi…
nu îi iertaţi nicicum, revolta socială,
e tot ce ne-a rămas ca şansă de a fi,
lăsaţi blândeţii voastre dreptul la răscoală
şi răsplătiţi borfaşii cu dreptul de-a pieri…
Costinel Petrache
Slavă băsescului conducător
de C.P.Trache
motto
partid iubit, portocaliu,
sfidezi cromatic viitorul,
şi mort de-aş fi, dar cât sunt viu
slăvesc dement conducătorul…
traian, iubit conducător de haită şi de ţară,
cârmaci fără odihnă şi chioară călăuză
ne-ai dat, uşor-uşor, şi sufletul afară
şi-ai ridicat pe culmi pe propria ta muză…
tiran străluminat de dama de serviciu
a unei lumi în care nimic nu mai contează,
ne-ai transformat speranţa în crimă şi în viciu,
în creieru-ţi dement doar blonda ta contează…
măreţ conducător, în orice vremi vei fi,
de numele băsescu în veci ne va lega
doar predicatul care înseamnă „a băşi”,
ca derivat din nume, scăpat pe undeva…
cu chipul tău de înger, privirea divergentă,
eşti geniul fără care am fi trăit mai mult,
prin tine chiar şi moartea devine indecentă,
de dragul poftei tale duci Ţara în mormânt…
alăturea îţi este tovarăşa elena,
făptură fără seamăn în vremuri de apoi,
să fiţi nedespărţiţi precum este cangrena
când viermi de pretutindeni o încolţesc vioi…
iar tu, elenă scumpă, băsească eroină,
de-a pururi să ne fii şi stima şi mândria
şi cocoş(at) izvor de vrajbă şi lumină,
sub care să se stingă, pe-o frunză, România…
mult prea iubit, tu, cel dintâi erou dintre eroi,
urmaşul cel mai vajnic de domni şi voievozi,
cât de curând vei fi, în groapa de gunoi,
o pradă pentru borfaşi, lichele şi irozi…
să ne trăieşti în slavă şi în behăitură,
să ai succesuri multe oriunde tu vei fi,
să te vedem, traiane, în propria-ţi natură,
purtat, din post în post, prin bâlci şi puşcării…