Cine va da socoteala pentru cel mai slab nivel de absorbtie al fondurilor europene, domnule Boc? Cumva noul minister pe care-l infiintati?

Dupa trei ani de guvernare pd-ista lamentabila, plina de diletantism si greseli  decizionale incomensurabile, cu efecte dezastruoase asupra economiei tarii si a mediului social, chiar inainte cu cateva luni de la plecarea de la guvernare, premierul Boc si cea mai slaba echipa din istoria guvernelor Romaniei au reusit sa ajunga la concluzia ca cineva ar trebui sa se ocupe mai serios de atragerea fondurilor europene, decat cei platiti pana acum sa o faca!

Astfel ca, s-a gandit “piticul din Poveste” (povestea lui Lazaroiu …), hai sa mai cream un minister!  Minister care, sigur, pe langa ministru va mai trebui sa angajeze si doua. trei secretare de la partid, doi trei bagatori de seama, tot de la partid, niste verisoare, amante, cadre de nadejde, care mai de care mai “competente”,  ce vor avea si ceva salarii ( in niciun caz nesimtite, asa ca la “altii”, nu-i asa? ) etc.

Si uite asa, se face domnul Boc, brusc preocupat de problema, si nu intelege ca motivul pentru care nu s-au atras fonduri europene este, de fapt, incercarea de a se aproba finantarile respective dupa metoda traditionala a alocarilor bugetare nationale, adica pe ochi portocalii (sau verzi, dupa caz…), cu facturi incarcate, cu spagi pe la cei abilitati, concomitent cu blocarea proiectelor venite din zona opozitiei!

Infiintati un minister al gestionarii fondurilor europene, dupa ce ati incercat toate smecheriile posibile si imposibile, crezand ca europenii, dupa ce au dat din cap, motaind la povestile doamnei Macovei, privitoare la lupta anticoruptie, se vor lasa pacaliti sa dea si bani, la simpla cerere a unor corupti, care au crezut ca fondurile europene se pot pradui la fel ca bugetul tarii!

Aceasta este realitatea, domnule Boc, o Alba ca Zapada pe post de ministru, nu va rezolva problema absorbtiei fondurilor europene, pentru ca nu de proiecte ducem lipsa, ci de un minim simt al responsabilitatii al acelora care, prin frauda si minciuna (pai cum altfel?), au ajuns sa guverneze aceasta tara!

De ce nu ati vrut sa-i dati economiei romanesti un adevarat imbold, ajutand in mod real la accelerarea absorbtiei banilor europeni si la implementarea a cat mai multor proiecte de investitii, care sa reprezinte un real plus de valoare adaugata pentru Romania? Pentru ca nu va iesea “comisionul“? Pentru ca s-ar fi afirmat si altii, primari de exemplu, care nu faceau parte din zona pedista?

Ati aflat ca, in prezent, datorita problemelor identificate de  in procesul de achizitii publice, platile pentru Romania aferente Programului Operational Regional – Axa 2, imbunatatirea infrastructurii regionale si locale de transport sunt suspendate, fiind blocate si neutilizate la nivelul beneficiarilor finali, aproximativ 500 milioane euro, datorita diferentei dintre sumele acordate ca prefinantare beneficiarilor si cele platite efectiv de acestia in baza unor facturi? Ce va face noul minister? Ce n-a facut pana acum Ministerul Justitiei?

Cine va plati pentru faptul ca Romania pierde miliarde de euro anual sau ca am ajuns  sa fim deja sanctionati de catre Comisia Europeana, din cauza proastei gestionari a derularii proiectelor europene, de catre oamenii dumneavoastra, la ordinele dumneavoastra, domnule Boc? Va mai amintiti cum ati schimbat regulile in timpul jocului si ati determinat ca, prin schimbari de proceduri venite pe furis, pe masura 3.2.2 proiectele primarilor din opozitie sa fie respinse? Oare cine o fi de vina? Tot Tariceanu?

Si cum credeti ca va reusi un ministru, aproape fara portofoliu si fara nicio influenta politica in partidul dumneavoastra, sa stapaneasca o tarla prohibita, unde nu i se va permite niciodata sa calce si care, in mintile acolitilor dumneavoastra nu e decat o vaca buna de muls pentru bunastarea pedista?

In concluzie, lasati povestile domnule prim-ministru Boc, nu ne mai povestiti nimic pentru ca, si atunci cand deschideti gura si graiti, nu numai cand, chipurile luati decizii, ne faceti mult rau, ne faceti de ras in fata europenilor, ne discreditati in permanenta, incat nici nu mai este de mirare atitudinea Frantei sau a Olandei fata de tara noastra!

Nu v-a fost rusine cand, pe fondul delirului demn de un pat cu cuie (are domnul Lazaroiu unul…) desfasurat pe toate canalele de comunicare, ( asa ca sa ne auda toata lumea!) ati fost urecheat de presedintele Comisiei Europene, domnul Barroso, care v-a comunicat ca Romania a atras doar 3 % din sumele aflate la indemana si nu 11-12 %, cum bateati campii dumneavoastra si raspandacii din subordine?

Pai daca dumneavoastra mintiti in asemenea hal, fara nicio jena, in mod flagrant, cand stiti prea bine ca puteti fi verificati si combatuti imediat (iar boala asta, vad ca este tare contagioasa prin pedeu, de onor presedintele organizatiei argesene a pd, senatorul de Dambovita, Mircea Andrei, s-a trezit intr-o zi sa se laude. de fata cu toata presa, ca EL a determinat impunerea, in proiectul autostrazii Pitesti-Sibiu, a traseului acesteia pe langa Curtea de Arges !!! Desi stia prea bine ca acel proiect fusese lansat de fostul ministru liberal al transporturilor, domnul Ludovic Orban, cu ocazia terminarii pasajului de la Bascov, pasaj aflat in continuarea celor 15 km noi de pe autostrada A1, finalizati in anul 2008…! ), ma intreb care ar mai putea fi realitatea, in ceea ce priveste restul povestilor, legate de somaj, inflatie, crestere economica, justitie etc ?

Ma ingrozesc cand ma gandesc care ar putea fi adevarul, domnule Boc si, de aceea, indraznesc sa va rog, inca odata, plecati pana nu este prea tarziu! Lasati-ne viitorul in pace!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s