PDL – pe ultimul drum

In Partidul Democrat Liberal se joaca zilele astea filmul PNTCD 2000. Spaima de sfarsitul inexorabil da frisoane de moarte batranilor democrati.

Urmariti spectacolul zbaterii unui partid care a ales mai degraba sa se stinga si sa dispara decat sa se reformeze si sa se desprinda de vointa si cheremul unui singur om. La limita, a doua persoane. Au ales sa traiasca la umbra unui simbol, o existenta calduta, decat sa faca istorie. Si eu pierdut la scara mare.

Dupa o sedinta blitz in partid, in care fulgii lui Emil Boc au sarit pe toti peretii, dupa ce premierul a fost bine scuturat de fostii si actualii grei din PDL, adevarul a rasuflat. Pedelistii nu se simt bine, nu stiu ce sa faca sa se intoarca din drumul spre groapa si nici nu gasesc puterea sa-l schimbe pe pionierul kamikaze ce-i conduce la pieire sigura.

Cu toate astea, Boc a spus dupa ca stie perfect ce trebuie facut. Incoltit din toate partile, nici macar nu mai stie de cine trebuie sa asculte mai intai. Acum a inceput si partidul sa isi ceara dreptul. Prea tarziu, dar tot mai vocal.

In sfarsit, se pare ca si liderii PDL au constientizat cat de rau au facut prin continua sfidare a tocurilor inalte si mintea putina cocotate pana in varful Guvernului. Cat de mult ii vor costa piscinele din satele parasite, terenurile de fotbal in panta si parcurile din paduri. Acum vad unde ii va conduce lacomia, aroganta fara limite si promovarea tuturor loazelor in cele mai inalte functii ale statului.

Ca nu hotia si coruptia lor le vor fi fatale, ci nesfarsita batjocora a bunului simt si decentei unui popor.

Cata disperare afisata de acum fara perdea! Alaltaieri, Sorin Frunzaverde il trimitea pe Boc sa negocieze cu FMI o marire de salarii si pensii. Oare chiar si greii aia sa fie atat de naivi, incat sa isi imagineze ca o suta de lei mai poate salva partidul? Si a iesit saracul Boc si a grait ce a putut mai bine – am vrea sa marim, nu stim daca se poate, ar trebui, dar suntem responsabili, deci probabil nu. Decat daca nu cumva va fi da.

Si de unde partidul striga ca vrea mariri, sperand astfel sa supravietuiasca, premierul nu stia cum sa mai drege buba. Atat i-a trebuit lui Traian Basescu. Cum a auzit, a si profitat de ocazie ca sa dea o zmetie intregii clase politice si sa sublinieze cat de adevarata e acea lozinca: PDL – USL = aceeasi mizerie.

Pentru amatorii de cancanuri politice si pentru pasionatii de sfarsituri dramatice ale unor mari partide, le recomanod sa citeasca stenogramele din sedinta PDL, cu precadere schimbul de replici absolut fabulos dintre Udrea si mucalitatul Radu Berceanu. Vor intelege mai usor de ce PDL isi traieste ultimele zile la putere si, foarte posibil, din Parlament.

Este zvarcolirea unui partid care, in ciuda reformei trambitate si austeritatii aplicate doar saracilor, a trait pe credit, s-a imprumutat ca sa acopere falimentul guvernarii si a ingaduit grupurilor de interese din jurul sau sa suga statul pana la epuizare.

Ar fi trebuit sa lupte impotriva coruptiei, dar au incurajat-o. Ar fi trebuit sa elimine saracia, dar au accentuat-o. Este tristul rezultat al unei ultime mari sperante. Finalul e aici.

Sursa: ziare.com

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s