PNL susţine o reformă reală a sistemului de sănătate

În timp ce PDL a adus în colaps sistemul de sănătate din România, printr-o neglijare totală a problemelor acestuia, dar şi printr-o subfinanţare fără precedent,  prin desfiinţarea fără nicio logică a zeci de spitale, dar şi prin tăierea fondurilor necesare derulării unor importante programe de sănătate, invocând permanent cuvântul reformă drept o puerilă motivaţie a deciziilor luate, PNL propune măsuri reale de îmbunătăţire a sistemului de sănătate, cu efecte pozitive pe termen lung!

Guvernele Boc şi Ungureanu au demonstrat prin acţiunile lor faptul că îi dispreţuiesc pe români! Altfel, unde am putea încadra oare mulţimea nesfârşită de decizii în defavoarea românilor pe care le-au luat fostele guverne?

Modul discreţionar şi profund iresponsabil, prin care premierii Boc şi Ungureanu au înţeles să aloce fondurile bugetare au o singură semnificaţie: ei au considerat că sunt prioritare acele cheltuieli fără număr din banii publici necesare exclusiv confortului lor personal, decât sănătatea populaţiei României, modernizarea sistemului de sănătate şi cheltuirea eficientă a fondurilor bugetare alocate domeniului!

Fostele guverne ale PDL au alocat în cei patru ani de guvernare din ce în ce mai puţini bani sistemului de sănătate, ajungând să blocheze efectiv activitatea spitalelor şi să gonească din sistem mii de medici şi asistente!

Dacă în 2008, Guvernul Tăriceanu aloca pentru investiţii în sănătate 943 milioane lei, faţă de 755,4 milioane în anul precedent, Guvernul Boc aloca în 2009 cu 20% mai puţin! Bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) a fost în 2010, de 15,7 miliarde lei, faţă de 18 miliarde în 2009, iar pentru 2011, CNAS a avut alocat un buget de 16,5 miliarde lei (circa 3,9 miliarde euro), cu 7% mai puţin decât în anul precedent! Deci, guvernelor PDL le-a păsat atât de mult de sănătate încât, în fiecare an, au amputat generos fondurile necesare bolnavilor!

PNL consideră că sistemul de sănătate funcţionează din ce în ce mai prost şi din cauza faptului că banii alocaţi nu produc nicidecum efectele aşteptate de cetăţeni şi nu reuşesc să le ofere acestora servicii de calitate.

De aceea noi, parlamentarii PNL am depus săptămâna trecută în Parlament pentru dezbatere şi adoptare o iniţiativă legislativă care pune accent pe prevenţia în sănătate şi pe eficientizarea cheltuielilor prin programe de prevenire a bolilor. Activitatea de prevenţie trebuie să se realizeze în conformitate cu o strategie naţională pe termen lung de 15-20 de ani, care să fie transpusă în programe pe termen mediu şi scurt, care la rândul lor să fie susţinute medical şi financiar pentru a se ajunge la efectele preconizate.

PNL a experimentat în guvernarea liberală cunoscutul program de prevenţie ,,Analize gratuite”, derulat în perioada 2007 – 2008, care a fost apreciat pozitiv de peste 80% din populaţie. Acesta a fost ulterior preluat şi de alte ţări din lume, situând România în cadrul Uniunii Europene pe primul loc în 2008 în ceea ce priveşte sumele alocate prevenţiei, tocmai ca urmare a programului menţionat. Cu toate acestea, din 2009  programul a fost abandonat de guvernul PDL.

Noi, liberalii credem că statul român are obligaţia de asigura condiţiile necesare pentru îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei, iar prevenţia constituie un facor esenţial în acest sens!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s