Despre situaţia actuală a Oltchim şi Arpechim s-au spus foarte multe în ultima vreme, însă, de cele mai multe ori, au fost spuse tot felul de poveşti, una mai gogonată decât alta! Din acest motiv, cred că sunt necesare câteva precizări care au menirea de a arăta cum stau lucrurile în realitate, care este adevărul despre Oltchim-Arpechim şi care au fost de fapt influenţele fostelor guvernări ale PDL asupra acestor combinate!
Deşi a fost înfiinţat în 1966, Oltchim este un combinat updatat la zi cu tehnologia, iar produsele ce se pot fabrica astăzi pe platforma de la Râmnicu Vâlcea sunt produse cu o mare cerere pe o piaţă în care societatea deţine un semimonopol regional – din Ucraina pană în Germania, în afară de Oltchim, nu mai există decat un fabricant de PVC (policlorură de vinil) în Ungaria şi unul de oxo-alcooli, polioli în Polonia, dar nimeni care să le producă pe amândouă.
Dintre cele 2 rafinării preluate de către OMV, Arpechim era singura care putea procesa şi ţiţei din ţară, dar şi din import. De asemenea, la Arpechim se producea bitum de cea mai bună calitate şi tot aici s-a obţinut, pentru prima dată, motorină şi benzină conform Euro 4 şi Euro 5. Dar, esenţial este şi faptul că Arpechim era unicul furnizor de materie primă (etilenă şi propilenă) pentru SC OLTCHIM SA (legătura făcându-se prin conductele subterane existente şi funcţionale). Mai pe larg spus, etilena şi propilena, materiile prime necesare Oltchim-ului pentru producerea poliolilor, a oxo-alcoolilor, a policlorurii de vinil, vin doar pe conductele ce leagă Oltchim de Arpechim, acestea având o lungime de 60 km şi fiind funcţionale din anii ’70. Etilena şi propilena rezulta din procesarea benzinei nafta, care era furnizată Petrochimiei de Rafinăria Arpechim – ambele alcătuind, până în anul 2004, Complexul Arpechim.
Din păcate, acest lanţ trofic a fost întrerupt din momentul privatizarii Arpechim şi nu a mai fost reîntregit în mod corespunzător până în prezent, întregul proces fiind afectat şi nemaiputând funcţiona aşa cum fusese conceput – ca un întreg!
După ce SC OLTCHIM SA, începând cu anul 2007, acumulează datorii către furnizorul SC Petrom OMV SA, la finele lui 2008, inevitabilul se produce: Petrom sistează livrările de materie primă (etilenă şi propilenă) către Oltchim. În consecinţă, Oltchim îşi reduce activitatea în 2008, succesiv cu 20%, apoi cu încă 20%. Astfel, salvarea Oltchim-ului nu putea veni decât de la Petrochimia din Piteşti, pe care OMV-ul o închisese în octombrie 2008 (până atunci nemaifiind oprită decât în revizii generale, dar şi atunci oprirea tehnologică fiind planificată). Apoi, la finele anului 2008, Guvernul PDL, proaspăt instalat, îşi numeşte membrii în Consiliul de Administraţie al Oltchim.
În februarie 2009, pe fondul acuzaţiilor lansate de PCC, noul guvern (Boc 1) s-a gândit că Bruxelles-ul ar putea privi conversia datoriilor pe care Oltchim le avea la AVAS, în acţiuni, drept ajutor de stat, cerând încuviinţarea Comisiei Europene. Dar răspunsul CE a venit mai târziu, abia după trei ani şi trei guverne PDL, în martie 2012, când domnul Boc îi predase deja ştafeta performanţei guvernamentale, unui alt PDL-ist de elită, domnului Mihai Răzvan Ungureanu.
În anul 2009, Ministrul Economiei, domnul Adriean Videanu, a început lupta pentru relansarea Petrochimiei, care s-a soldat cu zero izbânde: întâi a aprobat un Memorandum pentru o linie de credit care să permită cumpărarea de la Petrom a Petrochimiei Arpechim, apoi, în februarie 2010, se transfera activitatea, împreună cu personalul, de la Petrochimie la SC Oltchim SA. Mai departe, în septembrie 2010, AGA Oltchim aproba contractarea unui credit în valoare de 100 milioane euro pentru o revizie a Arpechim şi pentru cash-flow.
Dar cum au stat lucrurile în realitate după aceea? Ce s-a petrecut în interiorul Oltchim? Ce s-a întamplat la Petrochimie, după preluarea activităţii acesteia de către Oltchim? Cine este direct răspunzător de situaţia financiară critică în care se găseşte acum Arpechim?
Răspunsurile la toate aceste întrebări sunt cât se poate de relevante: un combinat cu mari datorii la stat, adică Oltchim, care era până la refuz căpuşat şi rămas şi fără sursă de materie primă, a preluat Arpechim. De asemenea, Oltchim mai avea o povară: contractase credite pe care nu putea să le mai ramburseze. Abia în 2010, al doilea an de guvernare PDL, în care nu se schimbase nimic practic, doar teoretic şi, bineînţeles, financiar, salariaţii Arpechim au înţeles că preluarea lor nu fusese făcută pentru salvarea Oltchim-ului şi a Petrochimiei, ci pentru umflarea, în continuare, a conturilor celor din PDL.
Petrochimia era o nouă “vacă de muls” pentru guvernarea PDL! Din moment ce responsabilii cu administrarea Oltchim nu mai aveau ce să vândă, ce să gajeze de la Vâlcea, şi-au găsit astfel o altă sursă, trecând la gajuri pe utilajele din Piteşti.
Şi astfel a început calvarul punerii pe butuci a Arpechim: Petrochimiştilor li s-au impus ca şi contractori nişte firme de ,,casă” ale SC Oltchim SA – Protectchim, Mentchim, Proimsat, Progaz, Designro, Industrial Grup Montaj şi a început o amplă campanie de tăiat şi vândut la fier vechi Arpechimul, care fusese preluat pe 1 euro, din banii obţinuţi susţinându-se, aproape un an de zile, salariile la Vâlcea şi la Piteşti.
Un exemplu de bună administrare şi exemplară investiţie este şi următoarea întâmplare: tâmplăria din aluminiu care era nouă şi funcţională, a fost înlocuită, la acea vreme, cu alta, în toate clădirile Direcţiei Petrochimice Bradu, de cine credeţi? De către nimeni alta decât firma RAMPLAST – ştim cu toţii cui îi aparţine firma Ramplast şi ce legături de familie are domnul Boureanu cu aceasta… Apoi s-au făcut hidroizolaţii pe toate clădirile societăţii, utilizându-se un mecanism simplu: întâi se făcea lucrarea şi ulterior se făceau referatele de necesitate conform suprafeţelor. Se încheia contractul pe o suprafaţă, apoi se întocmeau multe alte acte adiţionale, în aşa fel încât să se închidă cantităţile executate. Toate firmele care lucrau erau firme reprezentative, de casă….
Acelaşi mecanism a funcţionat şi pentru alte reparaţii, precum cele de vopsitorii şi izolaţii: se începea o lucrare pe o cantitate mică şi ulterior se făceau acte adiţionale până devenea lumea mulţumită… Dar, evident, multumiţi nu erau angajaţii, ci patronii firmelor care executau lucrări nefolositoare într-o societate în plin declin, în care oamenii nu-şi mai primeau banii decât cu 2-3 luni întârziere!
Şi exemplele de excelentă adminstrare pot curge cu nemiluita: au fost zone în care niciodată, în 30 de ani de funcţionare – şi chiar a funcţionat, s-a produs, iar materia primă “a curs în valuri” pe conducte către Oltchim, granulele de polietilenă vânzându-se într-un ritm mai mare decât se puteau produce -, nu s-au demontat toate ventilele de izolare. Dar acest lucru s-a făcut la preluarea de către Oltchim…
S-au facut foarte multe investiţii pe contracte încheiate fără ca specialiştii din Petrochimie să participe, fără să li se comunice acestora preţurile negociate pentru lucrări. Nu s-au făcut licitaţii pentru echipamentele achiziţionate, ci au fost aduse, de asemenea, de la firmele “de casă”. Nu se cunosc preţurile oficiale ale achiziţiilor, dar se ştie că totul era de o calitate îndoielnică.
Un exemplu în acest sens este acela al celor peste 100 ventile de izolare, ce trebuiau montate pe conducte aflate sub presiune şi care transportau produse periculoase. Noutatea aici nu constă în faptul că nu s-a facut licitaţie pentru achiziţionarea acestora, ci că au fost achiziţionate de la o firmă care aducea la Oltchim aceleaşi ventile pentru trasee pe apă şi cu presiuni mici! Deci nu puteau fi utilizate şi în Petrochimie, deoarece pericolul devenea prea mare! Aceste ventile nu au fost însoţite de certificate de calitate conforme, unele documente însoţitoare fiind false, dovedindu-se ulterior că firma respectivă îşi pierduse de mult acreditarea CE. După ce au fost verificate pe bancul de probă, s-a constatat că 90% dintre ele aveau defecţiuni grave, iremediabile, iar specialiştii Petrochimiei au refuzat să le utilizeze. Deşi s-au transmis numeroase sesizări către conducerea Oltchim de la acea vreme, nu s-a întamplat nimic concret, în afară de faptul că s-a rămas cu ventile de sute de mii de Euro în curte, deoarece firma de la care le-a achiziţionat Oltchim nu mai exista: patronii acesteia aveau de multă vreme bagajele făcute… Oltchim a reacţionat într-un final, acţionând în judecată doar o firmă devenită fantomă, iar prejudiciul adus companiei nu a fost recuperat.
Cel mai grav lucru în tot acest parcurs, după preluarea Arpechim de către Oltchim, constă în faptul că nu a existat un buget care să fie asumat de către specialiştii Diviziei şi nu s-a ştiut niciodată cât se poate consuma. Abia la sfârşit, când s-a tras linie, s-au aflat sumele adevărate, care i-au îngrozit pe angajaţii Petrochimiei.
Cine trebuie să răspundă juridic pentru toate aceste prejudicii? Avem un răspuns concludent, aş zice: din 2010 şi până în 2012, guvernul PDL şi-a numit oamenii în Consiliile de Administraţie, iar aceştia au luat decizii şi au împuternicit Conducerea SC Oltchim SA pentru a emite decizii financiare şi tehnice! Ba mai mult decât atât, directorul Roibu a fost de fiecare dată mandatat şi împuternicit de AGA pentru a lua toate deciziile. Acesta a fost interfaţa guvernărilor PDL, care nu mai recunosc nimic acum. Oare domnul Roibu lua de unul singur acele hotărâri? Nu existau nişte Consilii de Administraţie formate, bineînţeles, din reprezentanţi ai Ministerului Economiei, deci din PDL-isti 100%?
De bla-bla-uri suntem sătui! Doar am avut parte din belşug de repertorii de gen, timp de patru ani!
N-am uitat că PDL, în frunte cu domnii Boc şi Băsescu, în timp ce în SC Oltchim SA personalul era în şomaj tehnic din 2009, iar cei din Petrochimie din septembrie 2011, promiteau că prioritatea guvernului sunt locurile de muncă ale vâlcenilor şi argeşenilor, angajaţii erau cu salariile neplătite de câte 2 – 3 luni, iar Oltchim făcea datorii de ordinul sutelor de milioane de euro la SC Electrica SA!
În martie 2011, Petrom închide Rafinăria Arpechim, cea care, după finalizarea reviziei în Petrochimie, ar fi trebuit să asigure materia primă pentru Petrochimia care aparţinea Oltchim-ului. Petrom făcuse acest anunţ încă din 2010, prin urmare decizia de închidere nu ar fi trebuit sa fie o surpriză pentru guvernul PDL, pentru că şi în 2010, tot PDL era guvernul. Cu toate astea, politica struţului este din nou varianta pentru care optează Guvernul Boc: bagă capul în nisip.
Astfel că, în 2011, cu 1.200 de angajaţi în pragul şomajului la Rafinăria Arpechim, prim-ministrul Emil Boc se dădea de ceasul morţii, vorbind despre importanţa rafinăriei pentru Oltchim şi a Oltchimului pentru țară.
Tot atunci, PCC – acţionarul minoritar depunea o reclamaţie la Comisia Europeană, solicitând deschiderea unei investigaţii pentru un presupus ajutor de stat, în legătură cu creditul luat de Oltchim de la CEC Bank şi cerea Curţii de Apel Bucureşti interzicerea garanţiei EximBank de 50 milioane de euro pentru Oltchim. Astfel, garanţia de stat a intrat sub lupa Comisiei Europene, iar războiul dintre acţionarul minoritar şi cel majoritar s-a purtat cu consecinţe păguboase pentru România.
În august 2012 au venit reprezentanţii FMI şi ai Băncii Mondiale şi au tras România la răspundere pentru minciunile PDL-iste – privatizarea era restantă din aprilie, conform calendarului convenit de FMI cu Guvernul Boc 2!
Astfel, s-a dat un prim anunţ de vânzare acţiuni (54.8062 %), cu menţiunea că data depunerii ofertelor preliminare şi neangajante era 17 aprilie 2012, care nu s-a concretizat. Exista un Protocol semnat în data 27.04.2012, în scurta dar celebra perioadă de guvernare MRU, între reprezentanţii MECMA prin OPSPI şi Sindicate, prin care MECMA se angaja să privatizeze Oltchim împreună cu Rafinaria Arpechim, pentru a se asigura funcţionarea la întreaga capacitate. De asemenea, existau promisiuni din partea conducerii PDL-iste a MECMA, că negocierile cu OMV pentru preluarea Rafinariei Arpechim avansează.
Ce a urmat, ştim cu toţii: un simulacru, la care un întreg popor a asistat cu nedumerire, cu neîncredere, dar, mai ales, cu lehamite. Adică, PDL a încercat să-l transforme în țap ispășitor pe premierul Ponta și Guvernul USL, folosindu-se de Dan Diaconescu pentru a transforma privatizarea OLTCHIM într-un circ josnic!
Singurii care plătesc un preţ greu pentru aceste eşecuri în lanţ, descrise mai sus, sunt muncitorii de la Oltchim, care nu ştiu cu ce să-şi mai plătească ratele şi facturile, care nu ştiu cu ce să-şi mai hrănească copiii şi care nu ştiu dacă de mâine vor mai avea vreun loc de muncă.
Perspectivele sunt sumbre, atât pentru ei cât şi pentru cei în jur de 15.000 de angajaţi din industriile pe orizontală care vor fi afectaţi în cazul reducerii activităţii sau închiderii Oltchim.
Mă întreb şi vă întreb, unde eraţi, domnilor din PDL, în acea perioadă? Sau aţi şters-o din istoria recentă cu buretele? Ceea ce a început să iasă la iveală nu cred că face cinste guvernării PDL şi deci nu vă dă în niciun caz dreptul să acuzaţi! Din contră, aveţi de decontat uriaşe facturi! Aţi fost la guvernare şi aţi PRODUS declinul Oltchim! Sau aţi uitat complet şi faptul că aţi avut majoritate parlamentară şi aţi făcut legile aşa cum aţi vrut, timp de patru ani? Nu v-aţi interesat de soarta Oltchim şi nu aţi luat deloc atitudine atunci când căpuşarea acesteia devenise o caracatiţă uriaşă, deşi aţi fost la guvernare din 2008 până în 2012! Ce aţi realizat pentru Oltchim şi Arpechim? În afară de vizitele electorale zgomotoase pe platforma de la Vâlcea, înconjuraţi de staff-ul PDL al oraşului, în care le promiteaţi oamenilor marea dumneavoastră implicare, cu ce soluţii concrete aţi venit vreodată? Acum veniţi cu moţiuni în care ar trebui să se regăsească mea culpa guvernelor PDL! Este apanajul opoziţiei, arătatul cu degetul, dar acesta trebuie să fie şi probat!
Aţi învrăjbit şi sărăcit poporul român, în loc de consacratul, dar neimplementatul slogan, ,,să trăiti bine”, şi v-aţi bătut joc de banul public, făcând, fără număr, cheltuieli inutile pe telegondole, pe terenuri de sport în pantă, pe piscine în sate părăsite, furând practic banii europeni, cu care puteaţi să creaţi noi locuri de muncă!
După ce aţi contribuit cu mult spor şi dăruire totală propriului buzunar de partid, reuşind performanţa de a dizolva, în 4 ani, toată încrederea în viitor a acestui popor, obligându-i să-şi părăsească ţara, să fie slugi umile pentru străini, aţi venit să le vorbiţi românilor despre un adevăr care nu vă aparţine şi pe care-l vopsiţi în continuare! Cine vă mai crede?
Blogul lui Andrei Gerea 