Consumaţi cu încredere laptele şi celelalte produse alimentare româneşti!

Nu cred că mai putem tolera la nesfârşit acest război al zvonisticii negative despre calitatea şi siguranţa produselor româneşti, care a fost imediat speculat în defavoarea României şi declanşat odată cu scandalul cărnii de cal descoperită pe pieţele europene şi care a luat în acest moment o amploare fără precedent!
Consider că acest război a fost încă de la început intens alimentat şi extins rapid de către tot felul de interese obscure ale unor importatori sau ale unor multinaţionale europene, într-un mod nedrept, pentru a se putea pune astfel sub semnul întrebării siguranţa consumatorilor în privinţa mai multor produse româneşti, care sunt în realitate, în mod categoric, cu mult mai sănătoase, mai gustoase şi, în acelaşi timp, cu mult mai ieftine decât multe alte produse din import!
Cred că este de datoria noastră, a tuturor politicienilor, fie că suntem guvernanţi sau parlamentari, să facem orice demers necesar stopării scandalului nefondat legat de produsele româneşti! De asemenea, scandalul laptelui contaminat trebuie să înceteze deoarece acesta este unul creat absolut artificial şi foarte mult amplificat, într-un mod total nedrept, de către anumite grupuri de interese din domeniu, care nu fac altceva decât să aducă prejudicii majore, atât promovării produselor româneşti pe piaţa internă, cât şi pe cea externă!
Trebuie precizat foarte clar faptul că laptele, precum şi produsele lactate din România, nu reprezintă niciun pericol pentru sănătatea consumatorilor, deoarece laptele contaminat cu aflatoxină nu a ajuns pe rafturile magazinelor. Laptele, precum şi produsele lactate din România sunt în acest moment mai sigure ca niciodată!
În mai puţin de două săptămâni, Ministerul Agriculturii a realizat peste 1300 de analize în România, spre deosebire de 2012, când s-au efectual numai 15 analize pe parcursul întregului an.
Dacă toate fermele cu probleme au fost identificate imediat şi izolate – acestea reprezentând doar un număr de doar 20-25 de ferme de lapte cu probleme legate de aflatoxină, după ce peste 700 de ferme din întreaga ţară au fost verificate – cum este posibil să fie defăimată întreaga piaţă a laptelui din România?
Bineînţeles că această problemă a aflatoxinei nu putea fi ignorată de către autorităţile româneşti de resort, pentru că este o problemă reală care a afectat mai multe pieţe europene şi care a existat, într-adevăr, şi în România, dar care în momentul de faţă este sub control! De asemenea, este o realitate şi faptul că sistemul de control din industria alimentară nu a funcţionat foarte bine multă vreme în România şi că se impun a fi luate măsuri rapide de reorganizare a inspecţiei sanitare, astfel încât să existe o cât mai bună şi eficientă coordonare, dar deja s-au luat măsuri în această privinţă şi se vor lua în continuare!
Nu putem sta nepăsători atunci când produsele româneşti sunt defăimate în mod incorect şi când consumatorii devin reticenţi în a mai cumpăra produsele autohtone! Consumatori trebuie să fie corect informaţi asupra faptului că atât laptele cât şi produsele lactate româneşti sunt acum mai sigure decât în trecut deoarece au fost foarte atent verificate! Toate produsele sunt trecute prin acest filtru şi avem certitudinea că tot ce se consumă este absolut sigur, iar consumatorul este protejat.
În acest moment există probleme la nivelul producătorilor pentru că a scăzut consumul, iar procesatorii şi fermierii înregistrează pierderi pentru că nu au putut câteva zile să îşi comercializeze la aceeaşi capacitate laptele pe care l-au produs, dar acest lucru poate fi remediat urgent dacă ne străduim cu toţii să informăm corect consumatorii!
Din păcate, atunci când apare o problemă de acest gen, sunt şi oameni politici care, având alte interese, încearcă să o intensifice, să o politizeze şi să o ducă la un alt nivel, astfel încât să aibă avantaje din tot acest scandal, dar astfel de devieri trebuie imediat contracarate de către noi, toţi ceilalţi, cărora ne pasă atât de producătorii din România, cât şi de consumatori!
Cred că Guvernul USL a reacţionat prompt şi eficient în acest sens, ba mai mult decât atât, acesta va demonstra, cum a făcut-o şi până acum, că-şi respectă promisiunile prevăzute în programul său de guvernare, inclusiv pe cele privind promovarea produselor româneşti şi va depune în continuare toate eforturile necesare pentru a contribui la dezvoltarea agriculturii şi a fermelor din România.

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s