Clarificări privind dezbaterea proiectului de lege referitor la explotarea de la Roşia Montană

Deşi unul vechi de mai bine de 15 ani, subiectul Roşia Montană a fost brusc resuscitat în ultimele zile, încingând spiritele politice şi mediatice neaşteptat de mult, chiar fulminant am putea spune, pentru acest început de toamnă, devenind peste-noapte un adevărat vulcan de prime-time, lăsând astfel, deliberat sau întâmplător, în obscuritate, multe alte teme importante, pe care ar fi trebuit să se pună acum accentul!
Cred că în societatea românească mai erau foarte multe probleme de rezolvat până la Roşia Montană – şi mă gândesc aici, în primul rând la cele din sistemul de educaţie, doarece a început acum un nou an şcolar şi probleme din sistem sunt foarte multe şi deosebit de grele, dar, mai ales, tergiversate îndelung, sau la cele din sănătate, în care blocajele şi deficienţele s-au ţinut lanţ în ultimii ani, făcându-se rabat prea des de la dreptul la sănătate şi la viaţă al românilor, deveniţi la un moment dat şi pacienţi, sau de ce nu, la cele financiare, pentru că luna viitoare vom avea de dezbătut un nou buget naţional…
Dar să revenim la subiectul zilei, Roşia Montană! Cred că este foarte important ca toţi cei interesaţi să cunoască realitatea în ceea ce priveşte poziţia şi demersurile PNL pe această temă.
În primul rând, trebuie precizat foarte clar faptul că noi, liberalii, nu am solicitat niciodată în Parlament procedura de urgenţă pentru acest proiect de lege trimis de către Guvern! Ba mai mult decât atât, chiar de la începutul acestei sesiuni parlamentare, Grupul Parlamentar al PNL a susţinut constituirea unei comisii parlamentare speciale şi avut reacţii prompte şi rapide, pentru consolidarea dezbaterilor în această privinţă, trimiţând în data de 3 septembrie a.c., două solicitări, una Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare şi una Comisiei pentru industrii şi servicii, în vederea organizării în perioada imediat următoare, unei deplasări a tuturor parlamentarilor, membri în cele două comisii permanente, la Roşia Montană.
Am considerat că toate aceste demersuri sunt necesare şi ele trebuie să fie puse în aplicare de la începutul acestei sesiuni parlamentare, odată cu aflarea faptului că proiectul respectiv va fi trimis de către Guvern Parlamentului spre dezbatere. Avem convingerea că o astfel de dezbatere parlamentară nu poate fi iniţiată oricum, ci având mai întâi o bază solidă, o documentare temeinică, serioasă şi aplicată, printr-o deplasare a parlamentarilor din comisiile de specialitate la faţa locului, aflând astfel, în mod direct, opinia tuturor celor implicaţi.
Noi, liberalii, am anunţat de la început că suntem pentru dezbaterea acestui proiect de lege, deşi cursul lui firesc nu trebuia să aibă nicio legătură cu Parlamentul, dar nu suntem şi pentru aprobarea lui în condiţiile date, deoarece acesta este plin de inadvertenţe tehnice, juridice şi legislative pe care trebuie să le rezolve instituţiile publice abilitate!
Comisia de specialitate care va fi constituită în Parlament zilele viitoare, va trebui să clarifice toate problemele semnalate şi să răspundă în mod concret întrebărilor nelămurite încă, legate de redevenţele care pot fi realmente convenite, astfel încât România să iasă în avantaj, despre consecinţele pe termen mediu şi lung asupra mediului, dar şi despre garanţiile pe care trebuie să le ceară statul român, în mod ferm, firmei respective! Cu alte cuvinte, întrebarea cheie referitoare la aprobarea acestui proiect de lege trebuie să aibă un singur răspuns elocvent: cât are statul român şi cât au toţi românii de câştigat din începerea acestei exploatări sau cât avem de pierdut!
Este dreptul şi libertatea fiecărei formaţiuni politice să se pronunţe în Parlament într-un fel sau altul asupra unui proiect de lege şi nu există nicio legătură între opţiunea liberalilor de a vota împotriva acestui proiect de lege referitor la Roşia Montană şi posibilele despăgubiri pe care le-ar putea avea vreodată statul român de plată. Singura responsabilitate pe care o are Partidul Naţional Liberal este cea faţă de cetăţenii ţării şi de electoratul pe care îl reprezintă, precum şi faţă de programul său de guvernare!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s