Activitatea unui „chiulangiu” – deputatul Andrei Gerea

În loc să dea curs solicitării USL de a o retrage pe Roberta Anastase din fruntea Camerei Deputaţilor şi a debloca, astfel, activitatea în Parlament, Udrea & compania au trecut la atac împânzind ţara de fluturaşi şi bannere mincinoase, incriminând acţiunea de protest a parlamentarilor opoziţiei, numindu-i CHIULANGII! (Oare de unde au pdl-iştii atâţia bani pentru această acţiune de denigrare? Să fie cumva bani din comisioane de pe urma terenurilor de sport în pantă, ale bazinelor de înot din localităţi părăsite, ale parcurilor din păduri sau ale telegondolelor din pustiu, toate investiţii „strategice” ale guvernării pdl-iste? Să fie cumva banii „băieţilor deştepti”, ai „regilor asfaltului”? Sau să fie banii din tăierile de pensii şi salarii sau banii de medicamente?)

Ţinând cont şi de faptul că munca de parlamentar nu trebuie asimilată unui serviciu normal, ci are o greutate simbolică şi politică iar aceasta nu înseamnă numai prezenţa la vot ci şi activitatea în teritoriu, îi somez pe parlamentarii de Argeş ai PDL plus senatorul de Dâmboviţa să probeze activitatea lor pentru cei care i-au ales! Îi somez pe aceştia să demonstreze că îşi merită indemnizaţia şi votul oamenilor şi că nu sunt, de fapt, corigenţi sau chiar repetenţi, la acest capitol !

Făcând o comparaţie între “chiulangiul de luxAndrei Gerea şi parlamentarii “muncitori” ai PDL Sorin Buta, Sorin Pandele, Cristian Boureanu sau Mircea Andrei, nu există termeni de comparaţie!

Conform site-urilor Camerei Deputaţilor şi Senatului, în mandatul acesta cei patru deputaţi şi senatorul de Dâmboviţa ÎNSUMEAZĂ 44 luări de cuvânt în plen şi 19 întrebări şi interpelări faţă de cele 93 de luări de cuvânt în plen şi 713 întrebări şi interpelări depuse de mine, dintre care peste două treimi cu probleme legate exclusiv de judeţul Argeş! (acest lucru situându-mă pe locul I în judeţ şi locul III în ţară printre deputaţi)

Deci, cine sunt adevăraţii chiulangii? Noi, parlamentarii USL sau ei, parlamentarii PDL?

Deci, îi somez pe parlamentarii puterii să demonstreze că îşi merită „salariul” şi, dacă nu pot face acest lucru, să-şi dea demisia din Parlamentul României pe care îl „căpuşează” şi să se declanşeze, astfel, ALEGERI ANTICIPATE care să ducă la o nouă majoritate parlamentară, legitimă şi la un nou guvern, un guvern al românilor !

Activitate parlamentară

Andrei Gerea

Sorin Buta

Sorin Pandele

Cristian Boureanu

Mircea Andrei

Iniţiative legislative

19

18

45

15

18

Întrebări şi interpelări

713

1

0

0

18

Moţiuni

20

0

0

0

0

Luări de cuvânt în plen

94

1

2

8

33

Surse:
Site Camera Deputatilor – Andrei GereaSorin Buta, Sorin Pandele, Cristian Boureanu
Site Senat – Mircea Andrei

La Vila Florica, liberalii argeşeni l-au comemorat pe Ion I.C. Brătianu

La împlinirea a 84 de ani de la trecerea în nefiinţă a lui Ion I.C. Brătianu, liberalii argeşeni au depus o coroană de flori la mormântul acestuia de la capela Vilei Florica. La slujba de comemorare au participat lideri ai PNL şi TNL Argeş, în frunte cu preşedintele Ion Popa, deputatul Andrei Gerea şi primarul oraşului Ştefăneşti, Mihai Bărbuceanu.

Ion I. C. Brătianu s-a născut la 20 august 1864 la moşia Florica, în judeţul Argeş. A fost cel mai mare fiu al liderului liberal Ion C. Brătianu şi fratele mai mare al lui Vintilă şi Dinu Brătianu.

Din 1895 devine membru al Partidului Naţional Liberal. În acelaşi an este ales deputat de Gorj.

La Congresul P.N.L. din ianuarie 1909, I.I.C. (Ionel) Brătianu este ales preşedinte al partidului, funcţie politică pe care o va păstra până la sfârşitul vieţii sale.

A fost conducătorul delegaţiei române la Conferinţa de Pace de la Versailles. În această calitate i-a revenit obligaţia de a răspunde reproşului semnării de către România a unei păci separate cu Puterile Centrale în 1918 (Pacea de la Buftea). Abilităţii sale diplomatice i se datorează lămurirea acestui punct, precum şi convingerea aliaţilor cu privire la justeţea revendicărilor teritoriale ale Regatului Român.

Pe 24 noiembrie 1927 Ionel Brătianu încetează din viaţă în urma unei laringite infecţioase.

Sursa: TNL Arges

PNL are grija de sanatatea ta!

Organizatia de femei a PNL organizeaza o campanie sociala de constientizare a populatiei despre necesitatea preventiei in vederea imbunatatirii starii de sanatate. Cu aceasta ocazie, doamnele liberale vor monta in Pitesti corturi unde personal medical va vor masura gratuit glicemia si tensiunea si se vor interesa de starea dumneavoastra de sanatate.

In Gavana, cortul va fi instalat langa piata in zilele de vineri, 14 octombrie, intre orele 15.00 – 18.00, si sambata, 15 octombrie, intre orele 10.00 – 14.00.

Intregul program al campaniei „PNL are grija de sanatatea ta” este urmatorul:

Luni  10.10.2011.

Prundu-Parc intre 15.00 – 18.00.

Marti  11.10.2011.

Prundu-Parc intre 15.00 – 18.00.

Miercuri  12.10.2011.

Piata Ceair intre 15.00 – 18.00.

Joi  13.10.2011.

Piata Ceair intre 15.00 – 18.00.

Vineri  14.10.2011.

Gavana Piata intre 15.00 – 18.00.

Sâmbata  15.10.2011.

Gavana Piata intre 10.00 – 14.00.

Duminica  16.10.2011.

Trivale Complex 1 intre 10.00 – 14.00.

Luni  17.10.2011.

Trivale Complex 1 intre 15.00 – 18.00