Adevărul despre Oltchim-Arpechim şi influenţele nefaste ale guvernelor PDL

Despre situaţia actuală a Oltchim şi Arpechim s-au spus foarte multe în ultima vreme, însă, de cele mai multe ori, au fost spuse tot felul de poveşti, una mai gogonată decât alta! Din acest motiv, cred că sunt necesare câteva precizări care au menirea de a arăta cum stau lucrurile în realitate, care este adevărul despre Oltchim-Arpechim şi care au fost de fapt influenţele fostelor guvernări ale PDL asupra acestor combinate!

Deşi a fost înfiinţat în 1966, Oltchim este un combinat updatat la zi cu tehnologia, iar produsele ce se pot fabrica  astăzi pe platforma de la Râmnicu Vâlcea sunt produse cu o mare cerere pe o piaţă în care societatea deţine un semimonopol regional – din Ucraina pană în Germania, în afară de Oltchim, nu mai există decat un fabricant de PVC (policlorură de vinil) în Ungaria şi unul de oxo-alcooli, polioli în Polonia, dar nimeni care să le producă pe amândouă.

Dintre cele 2 rafinării preluate de către OMV, Arpechim era singura care putea procesa şi ţiţei din ţară, dar şi din import. De asemenea, la Arpechim se producea bitum de cea mai bună calitate şi tot aici s-a obţinut, pentru prima dată, motorină şi benzină conform Euro 4 şi Euro 5. Dar, esenţial este şi faptul că Arpechim era unicul  furnizor de materie primă (etilenă şi propilenă) pentru SC OLTCHIM SA (legătura făcându-se prin conductele subterane existente şi funcţionale). Mai pe larg spus, etilena şi propilena, materiile prime necesare Oltchim-ului pentru producerea poliolilor, a oxo-alcoolilor, a policlorurii de vinil, vin doar pe conductele ce leagă Oltchim de Arpechim, acestea având o lungime de 60 km şi fiind funcţionale din anii ’70. Etilena şi propilena rezulta din procesarea benzinei nafta, care era furnizată Petrochimiei de Rafinăria Arpechim – ambele alcătuind, până în anul 2004, Complexul Arpechim.

Din păcate, acest lanţ trofic a fost întrerupt din momentul privatizarii Arpechim şi nu a mai fost reîntregit în mod corespunzător până în prezent, întregul proces  fiind afectat şi nemaiputând funcţiona aşa cum  fusese conceput – ca un întreg!

După ce SC OLTCHIM SA, începând cu anul 2007, acumulează datorii către furnizorul SC Petrom OMV SA, la finele lui 2008, inevitabilul se produce: Petrom sistează livrările de materie primă (etilenă şi propilenă) către Oltchim. În consecinţă, Oltchim îşi reduce activitatea în 2008, succesiv cu 20%, apoi cu încă 20%. Astfel, salvarea Oltchim-ului nu putea veni decât de la Petrochimia din Piteşti, pe care OMV-ul o închisese în octombrie 2008 (până atunci nemaifiind oprită decât în revizii generale, dar şi atunci oprirea tehnologică fiind planificată). Apoi, la finele anului 2008, Guvernul PDL, proaspăt instalat, îşi numeşte membrii în Consiliul de Administraţie al  Oltchim.

În februarie 2009, pe fondul acuzaţiilor lansate de PCC, noul guvern (Boc 1) s-a gândit că Bruxelles-ul ar putea privi conversia datoriilor pe care Oltchim le avea la AVAS, în acţiuni, drept ajutor de stat, cerând încuviinţarea Comisiei Europene. Dar răspunsul CE  a venit mai târziu, abia după trei ani şi trei guverne PDL, în martie 2012, când domnul Boc îi predase deja ştafeta performanţei guvernamentale, unui alt PDL-ist de elită, domnului Mihai Răzvan Ungureanu.

 În anul  2009,  Ministrul Economiei, domnul Adriean Videanu, a început lupta pentru relansarea Petrochimiei, care s-a soldat cu zero izbânde: întâi a aprobat un Memorandum pentru  o linie de credit care să permită cumpărarea de la Petrom a Petrochimiei Arpechim, apoi, în februarie 2010, se transfera activitatea, împreună cu personalul, de la Petrochimie la SC Oltchim SA. Mai departe, în septembrie 2010, AGA Oltchim aproba contractarea unui credit în valoare de 100 milioane euro pentru o revizie a Arpechim şi pentru cash-flow.

Dar cum au stat lucrurile în realitate după aceea? Ce s-a petrecut în interiorul Oltchim? Ce s-a întamplat la Petrochimie, după preluarea activităţii acesteia de către Oltchim? Cine este direct răspunzător de situaţia financiară critică în care se găseşte acum Arpechim?

Răspunsurile la toate aceste întrebări sunt cât se poate de relevante: un combinat cu mari datorii la stat, adică Oltchim, care era până la refuz căpuşat şi rămas şi fără sursă de materie primă, a preluat Arpechim. De asemenea, Oltchim mai avea o povară: contractase credite pe care nu putea să le mai ramburseze. Abia în 2010, al doilea an de guvernare PDL, în care nu se schimbase nimic practic, doar teoretic şi, bineînţeles, financiar, salariaţii Arpechim au înţeles că preluarea lor nu fusese făcută pentru salvarea Oltchim-ului şi a Petrochimiei, ci pentru umflarea, în continuare, a conturilor celor din PDL.

Petrochimia era o nouă “vacă de muls” pentru guvernarea PDL! Din moment ce responsabilii cu administrarea Oltchim nu mai aveau ce să vândă, ce să gajeze de la Vâlcea, şi-au găsit astfel o altă sursă, trecând la gajuri pe utilajele din Piteşti.

Şi astfel a început calvarul punerii pe butuci a Arpechim: Petrochimiştilor li s-au impus ca şi contractori nişte firme de ,,casă” ale SC Oltchim SA – Protectchim, Mentchim, Proimsat, Progaz, Designro, Industrial Grup Montaj şi a început o amplă  campanie de tăiat şi vândut la fier vechi Arpechimul, care fusese preluat pe 1 euro, din banii obţinuţi susţinându-se, aproape un an de zile, salariile la Vâlcea şi la Piteşti.

Un exemplu de bună administrare şi exemplară investiţie este şi următoarea întâmplare: tâmplăria din aluminiu care era nouă şi funcţională, a fost înlocuită, la acea vreme, cu alta, în toate clădirile Direcţiei Petrochimice Bradu, de cine credeţi? De către nimeni alta decât firma RAMPLAST – ştim cu toţii cui îi aparţine firma Ramplast şi ce legături de familie are domnul Boureanu cu aceasta… Apoi s-au făcut hidroizolaţii pe toate clădirile societăţii, utilizându-se un mecanism simplu: întâi se făcea lucrarea şi ulterior se făceau referatele de necesitate conform suprafeţelor. Se încheia contractul pe o suprafaţă, apoi se întocmeau multe alte acte adiţionale, în aşa fel încât să se închidă cantităţile executate. Toate firmele care lucrau erau firme reprezentative, de casă….

Acelaşi mecanism a funcţionat şi pentru alte reparaţii, precum cele de vopsitorii şi izolaţii: se începea o lucrare pe o cantitate mică şi ulterior se făceau acte adiţionale până devenea lumea mulţumită… Dar, evident,  multumiţi nu erau angajaţii, ci patronii firmelor care executau lucrări nefolositoare într-o societate în plin declin, în care oamenii nu-şi mai primeau banii decât cu 2-3 luni întârziere!

Şi exemplele de excelentă adminstrare pot curge cu nemiluita: au fost zone în care niciodată, în 30 de ani de funcţionare – şi chiar a funcţionat, s-a produs, iar materia primă “a curs în valuri” pe conducte către Oltchim, granulele de polietilenă vânzându-se într-un ritm mai mare decât se puteau produce -, nu s-au demontat toate ventilele de izolare. Dar acest lucru s-a făcut la preluarea de către Oltchim…

S-au facut foarte multe investiţii pe contracte încheiate fără ca specialiştii din Petrochimie să participe, fără să li se comunice acestora preţurile negociate pentru lucrări. Nu s-au făcut licitaţii pentru echipamentele achiziţionate, ci au fost aduse, de asemenea, de la firmele “de casă”. Nu se cunosc preţurile oficiale ale achiziţiilor, dar se ştie că totul era de o calitate îndoielnică.

Un exemplu în acest sens este acela al celor peste 100 ventile de izolare, ce trebuiau montate pe conducte aflate sub presiune şi care transportau produse periculoase. Noutatea aici nu constă în faptul că nu s-a facut licitaţie pentru achiziţionarea acestora, ci că au fost achiziţionate de la o firmă care aducea la Oltchim aceleaşi ventile pentru trasee pe apă şi cu presiuni mici! Deci nu puteau fi utilizate şi în Petrochimie, deoarece pericolul devenea prea mare! Aceste ventile nu au fost însoţite de certificate de calitate conforme, unele documente însoţitoare fiind false, dovedindu-se ulterior că firma respectivă îşi pierduse de mult acreditarea CE. După ce au fost verificate pe bancul de probă, s-a constatat că 90% dintre ele aveau defecţiuni grave, iremediabile, iar specialiştii Petrochimiei au refuzat să le utilizeze. Deşi s-au transmis numeroase sesizări către conducerea Oltchim de la acea vreme, nu s-a întamplat nimic concret, în afară de faptul că s-a rămas cu ventile de sute de mii de Euro în curte, deoarece firma de la care le-a achiziţionat Oltchim nu mai exista: patronii acesteia aveau de multă vreme bagajele făcute… Oltchim a reacţionat într-un final, acţionând în judecată doar o firmă devenită fantomă, iar prejudiciul adus companiei nu a fost recuperat.

Cel mai grav lucru în tot acest parcurs, după preluarea Arpechim de către Oltchim, constă în faptul că nu a existat un buget care să fie asumat de către specialiştii Diviziei şi nu s-a ştiut niciodată cât se poate consuma. Abia la sfârşit, când s-a tras linie, s-au aflat sumele adevărate, care i-au îngrozit pe angajaţii Petrochimiei.

Cine trebuie să răspundă juridic pentru toate aceste prejudicii? Avem un răspuns concludent, aş zice: din 2010 şi până în 2012, guvernul PDL şi-a numit oamenii în Consiliile de Administraţie, iar aceştia au luat decizii şi au împuternicit Conducerea SC Oltchim SA pentru a emite decizii financiare şi tehnice! Ba mai mult decât atât, directorul Roibu a fost de fiecare dată mandatat şi împuternicit de AGA pentru a lua toate deciziile. Acesta a fost interfaţa guvernărilor PDL, care nu mai recunosc nimic acum. Oare domnul Roibu lua de unul singur acele hotărâri? Nu existau nişte Consilii de Administraţie formate, bineînţeles, din reprezentanţi ai Ministerului Economiei, deci din PDL-isti  100%?

De bla-bla-uri suntem sătui! Doar am avut parte din belşug de repertorii de gen, timp de patru ani!

N-am uitat că PDL, în frunte cu domnii Boc şi Băsescu, în timp ce în SC  Oltchim SA personalul era în şomaj tehnic din 2009, iar cei din Petrochimie din septembrie 2011, promiteau că prioritatea guvernului sunt locurile de muncă ale vâlcenilor şi argeşenilor, angajaţii erau cu salariile neplătite de câte 2 – 3 luni, iar Oltchim făcea  datorii de ordinul sutelor de milioane de euro la SC Electrica SA!

În martie 2011, Petrom închide Rafinăria Arpechim, cea care, după finalizarea reviziei în Petrochimie, ar fi trebuit să asigure materia primă pentru Petrochimia care aparţinea Oltchim-ului. Petrom făcuse acest anunţ încă din 2010, prin urmare decizia de închidere nu ar fi trebuit sa fie o surpriză pentru guvernul PDL, pentru că şi în 2010, tot PDL era guvernul. Cu toate astea, politica struţului este din nou varianta pentru care optează Guvernul Boc: bagă capul în nisip.

Astfel că, în 2011, cu 1.200 de angajaţi în pragul şomajului la Rafinăria Arpechim, prim-ministrul Emil Boc se dădea de ceasul morţii, vorbind despre importanţa rafinăriei pentru Oltchim şi a Oltchimului pentru țară.

Tot atunci, PCC – acţionarul minoritar depunea o reclamaţie la Comisia Europeană, solicitând deschiderea unei investigaţii pentru un presupus ajutor de stat, în legătură cu creditul luat de Oltchim de la CEC Bank şi cerea Curţii de Apel Bucureşti interzicerea garanţiei EximBank de 50 milioane de euro pentru Oltchim. Astfel, garanţia de stat a intrat sub lupa Comisiei Europene, iar războiul dintre acţionarul minoritar şi cel majoritar s-a purtat cu consecinţe păguboase pentru România.

În august 2012 au venit reprezentanţii FMI şi ai Băncii Mondiale şi au tras România la răspundere pentru minciunile PDL-iste – privatizarea era restantă din aprilie, conform calendarului convenit de FMI cu Guvernul Boc 2!

Astfel, s-a dat un prim anunţ de vânzare acţiuni (54.8062 %), cu menţiunea că data depunerii ofertelor preliminare şi neangajante era 17 aprilie 2012, care nu s-a concretizat. Exista un Protocol semnat în data 27.04.2012, în scurta dar celebra perioadă de guvernare MRU, între reprezentanţii MECMA prin OPSPI şi Sindicate, prin care MECMA se angaja să privatizeze Oltchim împreună cu Rafinaria Arpechim, pentru a se asigura funcţionarea la întreaga capacitate. De asemenea, existau promisiuni din partea conducerii PDL-iste a MECMA, că negocierile cu OMV pentru preluarea Rafinariei Arpechim avansează.

Ce a urmat, ştim cu toţii: un simulacru, la care un întreg popor a asistat cu nedumerire, cu neîncredere, dar, mai ales, cu lehamite. Adică, PDL a încercat să-l transforme în țap ispășitor pe premierul Ponta și Guvernul USL, folosindu-se de Dan Diaconescu pentru a transforma privatizarea OLTCHIM într-un circ josnic!

Singurii care plătesc un preţ greu pentru aceste eşecuri în lanţ, descrise mai sus, sunt muncitorii de la Oltchim, care nu ştiu cu ce să-şi mai plătească ratele şi facturile, care nu ştiu cu ce să-şi mai hrănească copiii şi care nu ştiu dacă de mâine vor mai avea vreun loc de muncă.

Perspectivele sunt sumbre, atât pentru ei cât şi pentru cei în jur de 15.000 de angajaţi din industriile pe orizontală care vor fi afectaţi în cazul reducerii activităţii sau închiderii Oltchim.

Mă întreb şi vă întreb, unde eraţi, domnilor din PDL, în acea perioadă? Sau aţi şters-o din istoria recentă cu buretele? Ceea ce a început să iasă la iveală nu cred că face cinste guvernării PDL şi deci nu vă dă în niciun caz dreptul să acuzaţi! Din contră, aveţi de decontat uriaşe facturi! Aţi fost la guvernare şi aţi PRODUS declinul Oltchim! Sau aţi uitat complet şi faptul că aţi avut majoritate parlamentară şi aţi făcut legile aşa cum aţi vrut, timp de patru ani? Nu v-aţi  interesat de soarta Oltchim şi nu aţi luat deloc atitudine atunci când căpuşarea acesteia devenise o caracatiţă uriaşă, deşi aţi fost la guvernare din 2008 până în 2012! Ce aţi realizat pentru Oltchim şi Arpechim? În afară de vizitele electorale zgomotoase pe platforma de la Vâlcea, înconjuraţi de staff-ul PDL al oraşului, în care le promiteaţi oamenilor marea dumneavoastră implicare, cu ce soluţii  concrete aţi venit vreodată? Acum veniţi cu moţiuni în care ar trebui să se regăsească mea culpa guvernelor PDL! Este apanajul opoziţiei, arătatul cu degetul, dar acesta trebuie să fie şi probat!

Aţi învrăjbit şi sărăcit poporul român, în loc de consacratul, dar neimplementatul slogan, ,,să trăiti bine”, şi v-aţi bătut joc de banul public, făcând, fără număr, cheltuieli inutile pe telegondole, pe terenuri de sport în pantă, pe piscine în sate părăsite, furând practic banii europeni, cu care puteaţi să creaţi noi  locuri de muncă!

După ce aţi contribuit cu mult spor şi dăruire totală propriului buzunar de partid, reuşind performanţa de a dizolva, în 4 ani, toată încrederea în viitor a acestui popor,  obligându-i să-şi părăsească ţara, să fie slugi umile pentru străini, aţi venit să le vorbiţi românilor despre un adevăr care nu vă aparţine şi pe care-l vopsiţi în continuare! Cine vă mai crede?

Publicitate

Guvernul USL îşi respectă promisiunile faţă de muncitorii de la Arpechim şi Oltchim

Guvernul Ponta îşi respectă promisiunile luate în faţa muncitorilor de la Oltchim luând măsurile necesare pentru reluarea activităţii de producţie. Astfel, sperăm ca în această săptămână să fie reluată producţia la una din instalaţii, cea de Electroliză cu membrane, urmând ca până la sfârşitul lunii să fie reluată producţia la 60-65% din capacitate pe platforma Oltchim.

Pentru a putea stabiliza situaţia grea în care se afla Oltchimul, noua echipă managerială numită de Guvernul Ponta face eforturi pentru a negocia o reeşalonare a datoriilor faţă de Electrica Furnizare, dar şi pentru recuperarea datoriilor pe care combinatul le are de încasat de la diferite firme. În prima fază, săptămâna trecută a avut loc o importantă şedinţă a Consiliului de Administraţie al Oltchim care a avut drept scop aprobarea programului de reorganizare a activităţii, numirea noilor cadre de conducere pe funcţie, organizarea pe direcţii şi divizii de funcţionare în scopul reducerii cheltuielielor şi a trecerii activităţii pe profit. În aceeaşi sedinţă a fost aprobat programul de pornire a combinatului, care se va face în mai multe etape, respectiv 12, care sunt diseminate pe instalaţiile principale, deocamdată pentru platforma de la Râmnicu Vâlcea, urmînd ca, într-o etapă ulterioară, să se continue cu repornirea Arpechim, respectiv cu partea care ţine de Oltchim.

Deci putem spune că porţile Oltchim şi Arpechim nu s-au închis definitiv, aşa cum propovăduiau falimentatorii pdl-işti! Ba mai mult decât atât, Guvernul USL a reuşit să achite o parte din drepturile salariale restante muncitorilor, dându-le acestora bonurile de masă, precum şi un avans din salariul pe luna august, iar până la sfârşitul lunii octombrie, salariaţii îşi vor primi toţi banii. De asemenea, pentru 522 de salariaţi ai Oltchim, adică circa 17% din totalul salariaţilor, Guvernul acordă ajutoare de urgenţă în valoare de 1.400 de lei, în două tranşe.

Deşi Guvernul a făcut progrese importante şi nesperate într-un timp foarte scurt, credem că sunt necesare mult mai multe eforturi şi acţiuni conjugate pentru a repune pe făgaşul normal activitatea Oltchimului. De aceea, în paralel cu repornirea producţiei combinatului, Guvernul USL continuă demersurile începute la nivelul UE pentru a finaliza cât mai repede discuţiile începute cu reprezentanţii CE despre ajutorul de stat solicitat pentru combinat. În acest sens, o echipă tehnică din Ministerul Economiei împreună cu preşedintele Consiliului Concurenţei, domnul Bogdan Chiriţoiu, merg la Bruxelles pentru a purta discuţii cu Comisia Europeană în vederea acordării împrumutului de salvgardare, necesar pentru continuarea unui ciclu de producţie.

Tot PDL – camuflat în ARD, este cel care, prin unii reprezentanţi ai săi tot mai amnezici, are tupeul să vină acum cu multe sfaturi despre cum ar fi mai bine pentru Oltchim, uitând cu desăvârşire că a avut mereu cât a stat la guvernare, reprezentanţi de seamă în CA al Oltchim (un secretar de stat, un director din Ministerul Economiei etc). Mă întreb cum de le-au lipsit ideile bune atunci şi le-au regăsit brusc acum? Sau dumnealor nu aveau timp de gândit, ci doar de furat? Prin batjocura la adresa miilor de muncitori care au avut de suferit o perioadă îndelungată, PDL a arătat, încă odată, că nu face rabat de la nimic pentru a se salva de la dezastru, indiferent de metodele odioase pe care le inventează!

Dar PDL nu s-a oprit doar la devalizarea şi îndatorarea excesivă a combinatului şi punerea lui într-o situaţie mai mult decât critică, ci a orchestrat din culise un întreg circ, folosindu-se de Dan Diaconescu pentru a-şi atinge scopurile electorale meschine, transformând problemele angajaţilor într-un spectacol de prost gust.

Guvernul Ponta a demontat însă tot acest scenariu cu iz pur electoral şi a demonstrat că demersurile lui Dan Diaconescu au adus prejudicii grave României! Deşi a fost formulată chiar o plângere penală împotriva acestuia, deoarece a folosit documente false pentru a da impresia că are banii necesari privatizării combinatului, iată însă că Dan Diaconescu nu are deocamdată nicio problemă.

Prin demersurile sale din ultimele săptămâni, Guvernul USL demonstrează că îşi dă întreaga silinţă de salvare a Oltchimului de la lichidarea combinatului, adică de la starea de fapt în care a fost adus de PDL.

Clovnăreală cu vrăjeală – un nou scenariu marca PDL+ Dan Diaconescu Senzaţional

După ce au devalizat tot ce se putea prin ţara asta, căpuşând în mod direct, prin unii reprezentanţi ai săi de partid cu nume sonore, dar şi prin atribuirea directă, cu dedicaţie, a unor contracte umflate astronomic, unei clientele fidele puşculiţei de partid – vezi cazul Hidroelectrica, Poşta Română, Oltchim şi Arpechim, Compania Naţională a Huilei etc -,  PDL a inventat, în laboratoarele sale obscure, un scenariu SF mai mult decât penibil, prin care noua lor speranţă electorală, Dan Diaconescu-în direct, trebuia să cumpere acţiunile scoase de statul român la privatizare pentru Oltchim.

Sunt de acord cu faptul că tot acest scandalos spectacol a devenit subiectul cel  mai comentat de către media şi a făcut o fierbinte audienţă multor televiziuni pentru vreo două săptămâni, timp în care pdl-ştii, care mai de care cu un discurs avocăţesc, s-au întrecut să-şi apere creaţia!

Dar cu ce preţ oare? Muncitorilor aflaţi în dificultate nu li s-a oferit nicio soluţie concretă de către adjudecatarul licitaţiei respective, celebrul domn DD, ci doar circ şi minciuni sfruntate în loc de pâine, de stabilitate şi proiecte viabile de relansare economică! Clovnul numărul unu al ţării a încercat să-şi umfle peste noapte scorul electoral, proclamându-se un potenţial investitor al tuturor privatizărilor posibile din următoarea perioadă, prin inventarea unor presupuşi creditori internaţionali cu conturi grase, care s-au dovedit a fi de fapt doar nişte elucubraţii cu tentă telenovelistică!  De la conturi inexistente, de la nume de scriitori de romane poliţiste şi până la plimbarea pe bulevard a unor saci cu bani, nimic n-a fost precupeţit de scenariştii de serviciu ai circarului pentru distragerea atenţiei de la jaful petrecut în ultimii patru ani la Oltchim şi pentru camuflarea vinovaţilor privind situaţia gravă în care au ajuns mii de angajaţi, dar şi două dintre cele mai profitabile companii de stat ale României!

Credeţi că i-a păsat vreo clipă lui DD sau apărătorilor săi pdl-işti de prejudiciul de imagine pe care îl aduc, în mod voluntar, atât Oltchimului cât şi Arpechimului, prin acest oribil joc de culise şi prin acuzarea Guvernului de obstrucţionare a unei privatizări înscenate de dumnealor?

Se pare că nu, nici vorbă de mustrări pdl-iste de conştiinţă, dacă Guvernul Ponta a reuşit, în numai câteva zile, să demonteze fiecare minciună în parte, cu dovezi clare şi să pună punct acestei farse, prin încheierea procedurii de privatizare a Oltchim!

Ba mai mult decât atât, Guvernul Ponta a trecut la următoarea etapă de punere în funcţiune a unei strategii de salvare şi de relansare a activităţii celor două companii, Oltchim şi Arpechim! Ţinând cont de situaţia gravă, şi anume că Oltchim-ul înregistrează în prezent o situaţie financiară extrem de dificilă, concretizată în pierderi cumulate de circa 400 milioane euro şi datorii substanţiale, totalizând 580 milioane euro, Guvernul USL a decis constituirea unui parteneriat public-privat între principalii creditori şi autorităţile statului, prin crearea Comitetului pentru Stabilizarea Financiară a Oltchim (CSFO). Din acest comitet fac parte: primele trei bănci, după criteriul valorii împrumuturilor acordate Oltchim, apoi Electrica, AVAS, precum şi reprezentanţi ai Guvernului, respectiv Ministerul Finanţelor şi Ministerul Economiei. Obiectivele Comitetului respectiv sunt plata salariilor restante către salariaţi, repornirea activităţii Oltchim, identificarea, în condiţiile funcţionării societăţii comerciale, a unui investitor cu o capacitate financiară corespunzătoare, pentru a asigura operarea Oltchim şi Arpechim la un nivel cât mai apropiat de capacitatea de producţie potenţială a acestora. De asemenea, Guvernul Ponta consideră că mijloacele de realizare a obiectivelor strategice pentru Oltchim constau în restructurarea şi reorganizarea societăţii în vederea funcţionării sale în condiţii de profitabilitate, a menţinerii locurilor de muncă şi creării unei atractivităţi sporite pentru potenţialii investitori.

În consecinţă, Guvernul actual crede că mecanismele de reluare a activităţii întreprinderii se vor baza pe asigurarea de către principalele bănci creditoare a capitalului de lucru, conform programului de restructurare, care va cuprinde şi rezultatele negocierii între creditori. Totodată, Guvernul Ponta a hotărât să transmită Comisiei Europene notificarea pentru acordarea unui ajutor de salvare către Oltchim, sprijin financiar care, conform normelor europene în materie, se poate acorda unei întreprinderi aflate în dificultate, pentru menţinerea în funcţiune pe durata elaborării unui plan de restructurare viabilă şi durabilă a societăţii. Există posibiltatea ca, după autorizarea europeană a acestei forme de sprijin financiar, să poată acorda şi Guvernul, din fonduri publice, un împrumut pentru relansarea activităţii societăţii.

 În urma ultimelor evenimente, putem trage deja concluziile evidente: toată clovnăreala lui DD susţinută temeinic din spatele scenei de către PDL, a fost doar o cacealma cu un puternic iz electoral, pusă la cale minuţios de către mai marii PDL pentru a-şi ascunde, prin tot felul de tertipuri, gunoiul lăsat în urma lor prin curtea Oltchim!  Prin acest teatru ieftin, Dan Diaconescu a crezut că a găsit o nouă metodă de a se folosi de buna credinţă a românilor, vrând să-şi multiplice în direct la televizor, aşa cum ne-a obişnuit, capitalul electoral, iar PDL sperând că DD îl va scoate din prăpastia eşecului în care s-a aruncat singur! Astfel, a fost demonstrat de către Guvernul Ponta că n-a existat în acest penibil scenariu nicio minimă intenţie onestă a lui DD-OTV de rezolvare, măcar parţială, a problemelor ultimilor patru ani cu care se confruntau Oltchim şi Arpechim, precum şi miile de angajaţi în cauză!