Cand realitatea statistica pune la colt MINCIUNILE echipei Basescu-Boc…

Daca Pinocchio, sau baronul Münchausen, cele mai mincinoase personaje de basm inventate vreodata, ne-au amuzat copilaria cu fanteziile lor incredibile, mitomana echipa Basescu-Boc nu isi gaseste vreun echivalent, nici in istorie – au intrecut si raportarile fantastice din perioada comunista -, dar nici in lumea povestilor nu pot fi identificate minciuni atat de umflate, precum cele pediste!

Am auzit de nenumarate ori din gura pd-istilor cat de proasta ar fi fost guvernarea liberala si cat de mult rau ar fi facut aceasta Romaniei, desi in perioada respectiva s-au inregistrat, statistic, cele mai mari cresteri economice anuale, cea mai mare rata de investire, cea mai mica datorie publica si un nivel de trai mereu ascendent, dar mai ales, decent, pentru fiecare roman!

Timp de trei ani, li s-a inoculat permanent romanilor ideea complet falsa, ca numai liberalii sunt de vina pentru criza si ca totul ar fi fost suportat si chiar depasit mult mai bine, daca guvernul Tariceanu nu ar fi luat acele decizii gresite de cresteri ale pensiilor si salariilor! Dar aceste deficiente majore ale liberalilor au fost apoi imediat corectate, odata cu instalarea la guvernare a pd-istilor! Iar ca lucrurile sa fie pe deplin indreptate in acest sens, acestia, in lipsa de solutii inteligente, au decis intempestiv, ciopartirea consistenta a veniturilor salariatilor si ale pensionarilor sau sufocarea insistenta a intreprinzatorilor privati!

Mai mult decat atat, tot ceea ce a insemnat un rezultat foarte bun in perioada guvernarii liberale a fost demontat ulterior piesa cu piesa, pana la transformarea intr-un esec complet, de catre performantii pd-istii, originalii autori ai implementarii politicilor falimentului in orice!

Desi este evident faptul ca investitorii atrasi de politicile “gresite“ ale guvernului Tariceanu sunt goniti azi de “competentii” lui Boc, iar alti investitori potentiali nu prea mai indraznesc sa se aventureze intr-un mediu atat de ostil din punct de vedere fiscal si atat de haotic din punct de vedere legislativ, zilele trecute, cantatorii de inventii pompoase, domnii Basescu, Boc sau altii mai nou intrati in scena fantezista portocalie, ne prevesteau cozi interminabile de investitori care abia asteapta infrigurati sa li se dea unda verde, pentru a veni cu sacii de bani pe taramul tuturor posibilitatilor, dar benefice doar partidului-stat!

Dar surpriza! Nici n-au inchis bine gura, doamna Vass si echipa B-B, ca datele oficiale le-au facut tandari toate baloanele de sapun lansate in eter: astfel aflam, potrivit datelor Bancii Nationale a Romaniei (BNR), ca investitiile straine directe au totalizat in primele opt luni 1,126 miliarde de euro, in scadere cu 52% fata de perioada corespunzatoare din 2010, in conditiile in care, in luna august, Romania a atras investitii de doar 21 milioane de euro!

Deci unde este cresterea spectaculoasa a investitiilor pe care o propovaduiati cu mare entuziasm, peste tot, in iesirile dumneavoastra publice, domnule prim-ministru Boc?

Despre care crestere impresionanta a ratei de investitii, cauzata de inaltele eminete cenusii, sustinute de dumneavoastra la guvernare, ne tot minteati cu seninatate, domnule presedinte Basescu?

Chiar nu stiti sa cititi niste date statistice oficiale, domnilor conducatori ai Romaniei spre nicaieri? Nu vedeti clar, negru pe alb, ca rata investitiilor (totalul investitiilor raportat la PIB) scade dramatic an de an, de la 32% in 2008 la 26,6% in 2009 si la doar 22% in 2010?! Si nici faptul ca, in acest an, au inceput sa fuga aproape toate investitiile de Romania?!

Institutul National de Statistica, BNR sau Comisia de Prognoza va demonstreaza in mod oficial, fara nicio alta posibilitate de interpretare,  ca lucrurile stau cu totul altfel din totdeauna!

Mai puteti contesta domnule presedinte Basescu,  faptul ca aceia care ne guverneaza de trei ani, cu totala obladuire a dumneavoastra, sunt o reala catastrofa nationala, deoarece produc continuu, fara nicio pauza, numai pagube Romaniei si cetatenilor ei?!

Parerea mea este ca nici nu va intereseaza! Nici pe dumneavoastra, dar nici pe domnul Boc, pe doamna Udrea sau pe mai stiu  eu cine, din anturajul dumneavoastra! Si nici numai puteti iesi din paienjenisul de minciuni pe care l-ati tesut cu atata frenezie, de atatia ani!

Guvernele Boc ne-au „improprietarit” pe viata: suntem fericitii proprietari ai unei uriase datorii!

Daca unii dintre romani mai credeau ca nu sunt datori nimanui, pentru ca nu s-au incumetat sa-si impovareze viitorul cu credite, au avut grija cele cinci guverne ale domnului Boc sa ne aseze in brate, fiecaruia, cate o datorie consistenta, de aproximativ 4000 de euro pe cap de locuitor!

Cum s-a ajuns la o asemenea suma? Doar cu depunerea unor eforturi pdl-iste inimaginabile si cu obtinerea unor rezultate pe masura eforturilor: pasii portocalii ne-au netezit grijulii calea spre o datorie eterna, pentru care Romania are deja de plata o nota externa de peste 87 de miliarde de euro, comunicata recent de catre BNR!

Daca-l intrebam pe stimabilul domn Boc cum am fost adusi intr-o asemenea situatie, de suntem datori pe viata, acesta, cu siguranta, ne-ar raspunde, senin, ca nu ar avea vreo vina saracul, si ca datoriile acestea, cu adevarat uriase, sunt cuantificate, fara voia lui, la el in ograda, dar le-au facut altii, intr-o alta epoca iar aceia, hoti de profesie, au fugit cu banii, dar dumnealui, harnic si priceput, doar se chinuie, din rasputeri, sa peticeasca pagubele cat mai bine, prin inventarea de noi si noi taxe si impozite!

Insa, din nefericire, aceste brevetate inventii fiscale nu sunt suficiente in actualele vremuri tulburi de criza, ci sunt necesare tot mai multe imprumuturi externe, zilnice chiar, ca sa putem suporta, eroic, povara grea a pensiilor si a salariilor, care sufoca pana la epuizare bugetele portocalii si, bineinteles,  dupa cum ni se vaita in cor mai marii pdl-isti, si oricare alta incercare de resuscitare a economiei, facuta cu toate eforturile lor si cu absolut toate sacrificiile de care sunt dumnealor capabili!

De aceea ni se spune ca avem nevoie permanent de schimbare, de experiente tari, valorificate de fortele portocalii, care trebuie sa fie cat mai proaspete si asa poate, daca vom avea suficienta rabdare, vor gasi in cele din urma si solutiile perfecte!

Deocamdata primim in dar, vrem nu vrem, pe post de panaceu universal, aceste minunate echipe de interventie, reinventate de atotputernicul presedinte Basescu din trei in trei luni si conduse de acelasi premier reeditat!

Dar in ce consta, oare, reteta miraculoasa a Vraciului de la Cotroceni? Am auzit cu totii ca, mai nou, ceaiul de paducel reprezinta singurul remediu acceptat pe la Palatul respectiv…

Constat, insa, ca noi avem parte doar de aceeasi veche reteta: multe guverne portocalii, care nu fac altceva decat sa se intrebe, candid, unele pe altele, unde sunt banii si de ce nu sunt in visterie?

Ne mai transmit nevinovatii guvernanti, ca ei nu au cum sa stie ce au facut altii cu miliardele, deoarece rezultatele promise prin inutilele catastife portocalii de guvernare nu trebuiau sa se materializeze in vremea lor, in ceva vizibil, palpabil, precum autostrazi, drumuri expres, judetene sau comunale, in scoli, gradinite sau spitale, ci doar in falimente numeroase, de toate culorile si in toate domeniile!

Si, nu, aceasta nu este si nu va fi niciodata vina lor! Si nici de faptul ca cele peste 30 de miliarde de euro, intinse pe masa UE ca si fonduri pentru absorbtie, le vom pierde in curand, nu sunt vinovati dumnealor in vreun fel!

Nu trebuia, in niciun caz, sa-i preocupe  pe acesti magnifici guvernanti un asemenea amanunt, deoarece imprumuturile de la FMI reprezinta ceea ce avem nevoie: banii adevarati, care ne pot salva de la inecul colapsului  economic si social si care au menirea de a umple, pana la refuz, buzunarele pdl-iste!

Nu este momentul pentru marirea taxelor si a impozitelor, domnule Boc!

Asa cum  tot am sustinut si noi, liberalii, ca masurile de crestere a taxelor si impozitelor, pe care le-au luat de nenumarate ori guvernele domnului Boc, vor avea un impact dezastruos asupra mediului economic – si acest lucru poate fi deja dovedit cu cifre statistice – , iata ca a venit si randul Guvernatorului BNR, domnul Isarescu sa atraga atentia premierului actual ca o astfel de intentie, reluata acum, ar avea consecinte dezastruoase asupra economiei! „Nici eu, nici BNR nu suntem partizanii unei cresteri de taxe. Parerea mea este ca ar inrautati situatia economiei, care se afla inca in recesiune”, a declarat recent dumnealui!

Guvernatorul BNR, domnul Isarescu, reprezentantul Romaniei la FMI, domnul Tanasescu, opozitia, sindicatele, sustinem la unison, faptul ca, cea mai importanta masura care ar trebui imediat pusa in aplicare, in acest moment, este diminuarea cheltuielilor curente si transformarea economiilor rezultate, in investitii, care sa genereze noi locuri de munca si  care sa reia cresterea sanatoasa a consumului!

Domnul Boc ne-a tot mintit, pana in prezent, ca taie din radacina risipa guvernamentala si ca niciun alt guvern post-decembrist nu a mai facut atata economie in visterie, cata a reusit dumnealui sa stranga in punga, cu ajutorul baghetei magice portocalii! Din pacate,  surpriza vorbelor in vant, fara nicio acoperire in realitate, nu a intarziat sa apara, odata cu publicarea primelor date economice pe primele luni ale acestui an!

Si aceste deficiente le constatam si noi, fiecare cetatean in parte, pe propriul nostru buzunar, le constata si FMI, venit in aceste zile in control si le arata acuzator si alte institutii internationale!

Daca premierul Boc nu a gasit nicicum o alta solutie, in tot acest timp de cand conduce guvernele portocalii, decat inventarea unor noi impozite sufocante si cresterea permanenta a taxelor impovaratoare de tot felul, iar acum are in intentie largirea bazei de impozitare, in vederea reducerii deficitului bugetar, domnul Mugur Isarescu, guvernatorul BNR, ii atrage atentia acestuia ca va gresi din nou abordand acest mod: o eventuala crestere a taxelor in aceasta perioada ar face rau”, spune dumnealui si mai subliniaza ca nu aceasta este calea pentru reducerea deficitului bugetar! Dar ce folos au, oare, atentionarile tuturor, daca cei aflati la guvernare fac tot ceea ce stiu ei mai bine, si anume sa creasca la nesfarsit fiscalitatea si nu sa o scada!

Toate acestea se pot traduce in incapacitatea ministrilor aflati sub comanda domnului Boc, in a face economia sa se miste in sensul ascendent prin implementarea unor masuri care sa stimuleze intreprinzatorii, sa atraga investitiile, sa creeze un mediu fiscal predictibil si prietenos, reusind astfel sa faca economia sa ia avant si nu sa o tina prizoniera in hatisul legislativ aberant pe care l-au adoptat!