Desi magnificii guvernanti portocalii au sustinut permanent, cu mana pe inima, ca deciziile lor privind masurile de austeritate sunt singurele care puteau fi luate si, in acelasi timp, cele mai bune si eficiente, iata ca, la nici trei luni de la data aplicarii acestora, tavalugul rezultatelor catastrofale nu mai contenesc sa ne afunde economia si toate sistemele publice: de sanatate, educatie sau pe cel administrativ! Haosul a fost instalat cu buna stiinta guvernamentala bociana!
Se stie deja ca Romania va avea in acest an cea mai drastica scadere a PIB din Europa emergenta, de peste 2%, desi domnii Boc si Basescu ne-au tot asigurat zilnic ca am depasit ce era mai greu sau ca Romania va trece curand la cresterea economica mult promisa de vreo doi ani incoace!
De asemenea, celebra crestere a TVA, cu 5 puncte procentuale dintr-un foc, menita sa umple pana la refuz sacul bugetar, se dovedeste, dupa niciun trimestru, ca reprezinta un alt fiasco, deoarece incasarile de la buget sunt aproape pe cale de disparitie si, poate, doar cautatorii de aur din Apuseni mai au vreo sansa sa le gaseasca cu detectoarele speciale din dotare inainte de unda verde pentru minunatul proiect Rosia-Montana!
Iar taierile de venituri ale salariatilor, fara niciun discernamant, cu un procent infiorator de mare, ar fi declansat un devastator cosmar pentru orice european dintr-o tara dezvoltata, daramite pentru un salariat roman, al carui buget de familie nu se ridica, din pacate, cu toate eforturile depuse de fiecare membru in parte, nici macar la sfertul venitului europenilor vestici!
Din pacate, aceste inconstiente masuri, gandite peste noapte de energicul Magician de la Cotroceni si implementate dimineata, la prima ora, de nedumeritul Somnorila de la Palatul Victoria, ne demonstreaza noua, tuturor romanilor, ca discernamantul si profesionalismul, dar, mai ales, seriozitatea anticiparii consecintelor, nu au nicio legatura cu politicile portocalii inventate in laboratoarele lor obscure si testate pe un intreg popor, adus deja in pragul disperarii!
Cea mai recenta, dar nefasta consecinta a dezastruoaselor masuri de austeritate brevet marca Basescu-Boc, este cresterea fulminanta, ca Fat-Frumos in trei luni, cat altii in trei ani, a inflatiei: Romania a avut in luna septembrie cea mai mare rata anuala a inflatiei din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, (7,7%), urmata de Grecia (5,7%) si Estonia (3,8%), in conditiile in care in zona euro rata anuala a inflatiei a crescut usor luna trecuta pana la 1,8% (de la 1,6% in august), iar in Uniunea Europeana a urcat la 2,2% de la 2% in august, conform unei estimari publicate de Oficiul European de Statistica (Eurostat).
Acest pachet de flagrante greseli de guvernare portocalie aflata sub bagheta defecta a locatarului de la Cotroceni, greseli aruncate romanilor pe post de solutii salvatoare, miraculoase pentru tara si economie, nu au facut altceva, decat sa transforme o Romanie cu o economie stabila si un popor linistit, intr-o jungla intunecoasa si macabra, unde s-a instalat o lupta permanenta intre toti si toate si unde domneste un dezastru sumbru, rezultate de care, tot ei, minunatii portocalii, ne asigurau ca ne-au ferit constiinciosi!