Discursul preşedintelui PNL, Crin Antonescu, cu prilejul lansării candidaţilor USL Argeş

“Mă bucur şi eu foarte mult că prima întrunire electorală din această campanie o facem împreună, liderii Uniunii Social Liberale, toţi, aici în Argeş. Mă bucur că facem această întrunire aici pentru că atunci când Uniunea Social Liberală nu se născuse şi puţini credeau că asta se poate întâmpla şi domnul Nicolescu, pe de-o parte, şi prietenii mei din PNL, Iani Popa, Andrei Gerea au fost printre primii oameni cu care am avut curajul să vorbesc despre asta şi au susţinut din prima clipă această idee foarte curajoasă.

Astăzi, când Uniunea Social Liberală e o realitate care conduce şi va conduce România, mă bucur că sunt împreună cu dânşii şi cu dumneavoastră, toţi, la acest început de campanie. În al doilea rând mă bucur că începem aici campania pentru că aveţi una dintre cele mai serioase, mai performante, mai impunătoare galerii de candidaţi ai Uniunii Social Liberale din toată ţara.

Nu o spun din politeţe, nu o spun ca să vă flatez, nu o spun ca să-i flatez pe candidaţii dumneavoastră. O spun pentru că întâmplător pe cei mai mulţi îi cunosc personal, îi cunosc de multă vreme, îi cunosc în calitate de oameni politici, în calitate de profesionişti, în calitate de parlamentari şi sunt nişte oameni cu adevărat extraordinari.

Aveţi de toate în această galerie de parlamentari, dacă vreţi, o adevărată experienţă politică de bună calitate. Îl aveţi pe Bogdan Niculescu – Duvăz pe care de mulţi ani îl urmăresc, îl apreciez, îl admir şi o fac de pe când nu eram aliaţi. Dacă vreţi, iată, oameni cu un CV profesional de mare consistenţă. L-aţi văzut şi la profesorul Valeca, l-aţi văzut şi la ceilalţi colegi. Dacă vreţi eleganţă, dinamism, mişcare, îi aveţi pe Iani Popa, pe Andrei Gerea, unul dintre cei mai atenţi ardenţi luptători atunci când noi eram în opoziţie, un om care a dus în prima linie a Parlamentului, în Camera Deputaţilor, mereu această bătălie grea pe care am câştigat-o până la urmă.

Aveţi candidaţi şi candidate şi cu experienţă şi tineri, toţi hotărâţi să lupte, dar n-aş vrea să închei acest elogiu sincer la adresa candidaţilor dumneavoastră, colegii mei, fără a trimite împreună un gând de salut, de mulţumire şi de recunoştinţă faţă de marele actor şi bunul nostru coleg, Mircea Diaconu, un om care v-a reprezentat cu cinste, cu demnitate, cu onoare, un om care s-a bătut fără frică pentru o cauză dreaptă şi un om care din cauza unei nedreptăţi ca atâtea altele, astăzi nu mai candidează, dar este alături de dumneavoastră, alături de noi toţi.

Dragi prieteni,

Nu am vorbit nimic până acum pentru că vreau să închei cu două cuvinte din inimă şi la fel de sincere legate de Daniel Constantin. S-a vorbit foarte mult de către cei care vorbesc despre politica românească, despre nevoia de a aduce oameni tineri în politică.

E un lucru adevărat, e un lucru pe care îl ştim toţi, e un lucru pe care îl faceţi dumneavoastră, majoritatea candidaţilor pe care îi aliniaţi în faţa alegătorilor la aceste alegeri. Probabil că cea mai spectaculoasă poziţie pe care un om nu tânăr, ci foarte tânăr pentru politică, este aceea a lui Daniel Constantin, preşedintele Partidului Conservator, colegul nostru din Uniunea Social Liberală, ministrul Agriculturii.

Este al treilea motiv pentru care mă bucur să începem aici campania electorală pentru că da, suntem mândri şi suntem bucuroşi să fim alături de colegul, de prietenul nostru Daniel Constantin, la prima sa confruntare cu electoratul.

A dovedit deja că este un foarte bun preşedinte de partid tânăr, atât de tânăr că se simte şi Ponta bătrân. A dovedit deja, în câteva luni, că este un foarte bun ministru tânăr într-un domeniu dintre cele mai grele şi mai importante din această ţară. Daţi-i şansa cu toţii să dovedească faptul că va fi un excelent tânăr parlamentar.

Tuturor vă doresc succes în această campanie şi vă doresc să aveţi tot ceea ce aşteptăm cu toţii de la guvernarea noastră, de la majoritatea noastră parlamentară, de la noi toţi. Şi aş vrea să închei spunându-vă că puteţi fi siguri de câteva lucruri. Puteţi fi siguri că aşa cum ne vedeţi împreună la începutul acestei campanii, vom fi împreună în toată campania şi după aceea, cel puţin patru ani de zile, la conducerea României.

Puteţi fi siguri că Victor Ponta va fi prim-ministru. Nu mă bag în treaba primului ministru, dar ceva îmi spune că şi Daniel Constantin va fi ministru. Puteţi fi siguri, în orice caz, că ne vom respecta cuvântul între noi şi mai ales noi, împreună, faţă de români. Aceasta înseamnă că în patru ani de zile vom face, în sfârşit, România puternică. Doamne-ajută!”

Se va retrage Crin Antonescu din politica? (Mihai Ciuca)

Am lamurit deja trei atuuri ale presedintelui interimar. Nu este santajabil, nu vine din structurile PCR si nu este preocupat sa devina idolul maselor. Prin virulenta reactiilor remarc ca aceste atuuri au vandut bine emetiralul! Vreau sa continui acest demers si sa arat, in opinia mea, cine nu este Crin Antonescu. Inainte vreau totusi sa corectez o informatie gresita, pentru care imi cer scuze: Crin nu e orfan de mama. A fost crescut de la 3 ani de tatal sau, in urma divortului.

In primul rand, Crin Antonescu nu este un idiot. I se reproseaza ca a chiulit de la lucrarile parlamentului. Pai numai un idiot ar sta legat de banca, admirand pe Komisara Vuitton (licenta CTP, all rights reserved) socotind pe degete numarul celor prezenti. Numai un idiot ar rezista torturilor psihice emise de la tribuna parlamentului de alesii PDL. Numai un idiot ar accepta ca robii rataciti ai Domnului sa ia in desert Numele Lui, folosindu-se de Biblie in scopuri politice. Numai un idiot si-ar fi racit gura in luari de cuvant cand opozitia nu era bagata in seama de fosta majoritate parlamentara. Asta pe cand PDL oferea Romania pe tava, cu mainile legate la spate, carmaciului suprem, roaba fanteziile lui grobiene. Asemenea oameni si asemenea naravuri se trateaza cu flitul.

In al doilea rand Crin Antonescu nu (mai) este un idealist. Nu va lasati inselati de imaginea candva romantica a fostului ministru al tineretului si sportului. Plasata in ghiveciul CDR, apoi al Aliantei DA, a trebuit sa se adapteze mitocaniei, grosolaniei si agresivitatii medouuli politic. Acum este un lider pragmatic. A invatat pe pielea lui ca elementul cel mai nociv din politica romaneasca este Traian Basescu. A inteles ca fara un compromis de anvergura (cu PSD) acesta nu poate fi dat la o parte. Inca ii scapara privirea cand pomeneste de mineriada din 13-15 iunie. Este insa capabil sa-si depaseasca propriile resentimente, pentru binele comun. Si bine face.

In al treilea rand Crin Antonescu nu este fraier. Toti il acuza, deh, la timpul viitor, cum ca va gratia coruptii PSD si PC, incepand cu Adrian Nastase. Dati-mi macar un motiv logic pentru care ar face asa ceva! Imaginati-va ca e presedinte. Ca Traian Basescu e deja istorie. Ca telul principal a fost atins. Ce l-ar face sa-si compromita pozitia? Nici macar Ponta, daca ramane premier, nu va dori sa se sifoneze mai mult, solicitand gratierea fostului sau mentor. Persistenta si indarjirea lui Crin Antonescu sunt semne clare ca nu va face pasi gresiti. La drept vorbind, o pronuntare rapida si corecta in toate dosarele de coruptie i-ar face viata mult mai usoara. Nu sunt coruptii lui. Nu este la mana lor!

In fine, in ultimul rand Crin Antonescu nu este un papa-lapte. In fata atacurilor furibunde, isterice, nerusinate si pline de mizerie, el nu se va inclina. Atacurile il indarjesc si mai mult, aratandu-i cat de imperioasa este o curatenie generala. Scopul lui este sa puna capat epocii Basescu. A declarat ca daca Traian Basescu nu este demis la referendum se retrage din viata politica. Nu sunt vorbe goale!

Este o ironie a istoriei ca tocmai un om pe care propaganda basista il creioneaza drept lenes, somnoros, neiubitor de munca, incompetent si incapabil este nuca tare care-l va mazili pe Traian Basescu! Teribil!

Hai Romania! AMR 19!

Sursa: Stelian Tanase

Discursul presedintelui PNL, Crin Antonescu, sustinut in plenul sedintei extraordinare a Parlamentului Romaniei

“Domnule presedinte,
Domnule prim-ministru,
Stimati colegi,
Opozitia a cerut aceasta sesiune extraordinara. Nu am cerut aceasta sesiune extraordinara pentru ca ne-ar fi fost foarte dor de dumneavoastra, cei de la putere. Nu am cerut aceasta sesiune extraordinara pentru a ne scalda, din nou, in metafore, in eseuri despre Piata Universitatii si nici macar, oricat de binevenita ar fi o asemenea actiune, n-am convocat-o pentru a redacta impreuna un manual de buna-purtare si de buna-guvernare.
Am cerut convocarea acestei sesiuni extraordinare a parlamentului pentru ca, din punctul nostru de vedere, al opozitiei, in Romania, din a douasprezecea zi a acestui ianuarie, se intampla lucruri grave, lucruri exceptionale si astazi, daca tot ati acceptat, si salut acest fapt, sa ne strangem aici, eu cred ca trebuie sa vedem daca sunteti de acord ca avem o problema si daca avem o problema sa vedem ce solutii exista.
Din capul locului, din punctul nostru de vedere, protestele care, de mai bine de zece zile, au loc cu cateva sute de oameni, uneori sau totdeauna, cu cateva mii, uneori, dar mereu si in fiecare zi, in peste 60 de localitati, cele mai importante, de altfel, ale Romaniei, inseamna mult mai mult decat ceea ce vedem in strada.
Din punctul nostru de vedere, acesti oameni care protesteaza si care au niste revendicari deloc teoretice si va citez: “Jos Basescu!”, „Jos Guvernul!”, „Alegeri anticipate!”
Din punctul nostru de vedere, acesti oameni exprima o coplesitoare majoritate a cetatenilor Romaniei. Din punctul nostru de vedere, milioane de romani, astazi, sunt la fel de nemultumiti. Milioane de romani, astazi, isi doresc aceleasi lucruri si e cazul, inainte de toate, sa ne spuneti, domnilor de la putere, daca aveti aceeasi evaluare, da sau nu? Daca sunt doar cateva sute de protestatari razleti, atunci ignorati-i, procedati in consecinta. Daca ei reprezinta nemultumirea si aspiratiile a milioane de romani, atunci incetati, domnule prim-ministru si domnule cuvantator in numele PDL, sa explicati, din nou, cum e totul foarte bine daca dumneavoastra ramaneti neaparat la putere.
Noi am cerut aceasta discutie pentru ca, asa cum spunea, credem ca majoritatea romanilor sunt nemultumiti, ca majoritatea romanilor, prin glasul acestor protestatari, isi contesta astazi autoritatile politice, pentru ca „Jos Basescu!” ]nseamna ca vor un alt presedinte. Pentru ca „Jos Guvernul!” inseamna ca vor un alt guvern. Pentru ca “Alegeri anticipate!” inseamna ca vor un alt parlament.
Asa intelegem noi. Daca dumneavoastra credeti ca majoritatea romanilor doresc in continuare acelasi presedinte, acelasi guvern, aceeasi majoritate parlamentara, spuneti-o clar. Suntem aici ca sa identificam probleme si ca sa dam solutii.
Pentru noi problema e asta si solutia este una singura in democratie: alegeri anticipate. Deci, noi, la problema enormei nemultumiri publice din Romania, va cerem solutia, singura democratica, a demisiei presedintelui Romaniei Traian Basescu, a demisiei Guvernului Romaniei Emil Boc si a demisiei Parlamentului Romaniei, noi fiind primii care suntem gata sa ne inaintam demisia.
Numai oamenii din aceasta tara pot veni si spune ce anume din clasa politica le place sau nu le place, o pot spune la alegeri om cu om, partid cu partid, candidat cu candidat. Numai oamenii din aceasta tara pot spune daca strategia si politica dumeavoastra, domnule prim-ministru, inseamna stabilitate si trebuie sa continue sau inseamna dezastru si trebuie oprita. Numai oamenii din acesta tara ne pot spune, in democratie, care sunt autoritatile pe care le recunosc drept reprezentative.
Daca dumneavoastra credeti ca acesti oameni nu sunt reprezentativi, spuneti-ne azi ca nu vreti alegeri anticipate, ca nu va pasa, ca e bine ce faceti si faceti inainte. Noi va spunem ca singurul raspuns politic, democratic si moral la nemultumirea acestor oameni este sa ne depunem toti mandatele si sa le dam sansa, acum, direct democratic, sa faca ei curatenie, daca asta vor, in clasa politica si in autoritatile romanesti. Ei, nu dumneavoastra!
Nu exista, domnilor din majoritate, alta solutie in democratie decat sa consideri atunci cand ai proteste publice ca ele nu sunt suficient de semnificative sau sa consideri ca sunt majore si atunci sa faci alegeri anticipate.
Sigur ca, astazi, domnul prim-ministru manifesta niste regrete, da afara niste persoane si ne propune de acum inainte dialog, buna-purtare, bunacuviinta s.a.m.d. Nu suntem aici, domnule prim-ministru, pentru a stabili un dialog cu dumneavoastra. Suntem aici pentru a stabili un dialog cu tara, cu tara care trebuie sa-si aleaga oamenii pe care sa-i recunoasca.
In aceasta tara nemultumirea s-a acumulat nu pentru ca ati dus politici curajoase de austeritate, ci pentru ca ati dus politici iresponsabile impotriva cetatenilor acestei tari, pentru ca ati facut austeritate numai pe spinarea unora, si in vreme ce milioane au saracit, cativa, o mana, voi si clientela voastra v-ati imbogatit.
Oamenii sunt nemultumiti pentru ca de ani de zile pentru dumneavoastra nu a mai existat opozitie politica, pentru dumneavoastra nu au mai existat sindicate, pentru dumneavoastra nu au mai existat ONG-uri, in afara de cele pe care le-ati cumparat si le platiti gras inainte, pentru dumneavoastra nu a mai existat dialog social. Da, dialogul social trebuie restabilit, dar nu cu dumneavoastra, fara alegeri anticipate.
Oamenii, stimati colegi, sunt in strada in opinia noastra. Daca dumneavoastra aveti alta evaluare, daca dumneavoastra aveti alt diagnostic, spuneti-o, de asta suntem aici, nu pentru ca ne-ar fi fost dor de dumneavoastra. In opinia noastra, oamenii striga „Jos Basescu!” pentru ca un singur om a strans toata puterea in Romania si o foloseste abuziv si impotriva a celor mai multi dintre romani. In opinia noastra, oamenii sunt nemultumiti si striga impotriva guvernului pentru ca e un guvern care n-a dovedit doar incompetenta si coruptie, ci si rea-credinta.
Pana si astazi va inventati o alta realitate domnule prim-ministru. Sigur ca atunci cand promiti mii de kilometri si dai o bucatica de 40 de km, sigur ca atunci cand trimiti 4-5 diversionisti in Piata Universitatii, siliti si aia, la camuflat sa strige „Jos Basescu!”, sigur ca atunci cand iti aduci 15 prieteni – stie domnul Barbu de unde sa ii ia, pe aici prin tribune, iti inchipui ca nu exista Romania, dar exista Romania si nu o mai puteti minti.
Avem o singura solutie democratica, solutia cea mai corecta politic, solutia cea mai morala, solutia cea mai putin costisitoare. Da, sunt de acord ca prelungirea starilor de tensiune in societate afecteaza economia romaneasca. Haideti sa ii punem capat. N-aveti decat doua posibilitati: cu jandarmii sau cu urnele. Va propunem urnele!
Da, este foarte adevarat. Avem un an foarte greu si un context economic foarte greu in fata, avem ani mai multi chiar, dar toata lumea stie ca cel mai rau lucru intr-o asemenea situatie este un guvern profund discreditat pe care nu-l mai crede nimeni, de care isi bat joc toti. Asta e realitatea domnule prim-ministru.
Imi pare foarte rau ca am auzit de la oameni politici de la putere, despre care chiar credeam ca pastreaza o doza de responsabilitate si realism, cum ca opozitia a incitat si incita la violenta. Nu, domnilor. Dar e momentul acum, daca tot ne-am strans aici si pentru altceva decat sa il auzim pe domnul Geoana chemandu-l pe domnul Basescu, e momentul acum sa distingem intre un raspuns si o solutie radicala si o solutie extremista, intre o solutie radicala si violenta. Am exclus intotdeauna si excludem din actiunile noastre orice solutie extremista. Descurajam orice pornire spre violenta, dar va spunem astazi clar, si de la aceasta pozitie nu ne vom deplasa nici un centimetru, ca Romania are nevoie de solutii radicale: alegeri anticipate prezidentiale si parlamentare, in cel mai scurt timp.
Nu e o chestiune de proceduri, este o chestiune de vointa politica, este o chestiune de evaluare a situatiei si este o chestiune careia trebuie sa-i dati un raspuns.
Deci, domnule prim-ministru, dincolo de faradelegile guvernelor anterioare, dincolo de bunele dumneavoastra intentii, noi v-am propus si propunem intregii tari aceasta solutie, vrem sa stim raspunsul dumneavoastra. Cei din strada conteaza? Da sau nu? Facem sau nu alegeri anticipate? Cu sau fara verdictul dumneavoastra trebuie sa stiti limpede si trebuie sa stie limpede toti romanii care sunt interesati de raspunsul si solutia politica la o problema politica: noi fara anticipate, impreuna cu dumneavoastra nu vom mai fi niciodata, cu strada, da.”

USL ia partea leului în sondajele PDL – 57%

Un sondaj de uz intern al PDL (pe care au pus mana cei de la Puterea) ne arata cam cum stau lucrurile acum. Sper ca nu se mint si in interior intre ei si isi fac sondaje false. Daca e adevarat sondajul… atunci e clar ca miscarile cotroceniste din ultima vreme nu sunt intamplatoare – rezervarea unei denumiri la OSIM de catre Ioana Basescu si mai ales plecarea de la Cotroceni a fostului consilier prezidential Senastian Lazaroiu.

Iata cifrele:

USL – 57%

PDL – 20%

PP – 8% (nu exista oficial)

PRM – 6%

UDMR – 6%

Cei mai apreciati din PDL sunt Theodor Stolojan (21%) si Vasile Blaga (20%, in timp ce Crin Antonescu are 49%, Victor Ponta 35%, Ion Iliescu 28% si Mircea Geoana cu 24%.

Sursa: pesurse.ro