Romania subterana

In efervescenta goanei dupa bani a premierului Boc, dupa ce acesta s-a trezit cu visteria goala, desi din visele sale zilnice ne descria numai intamplari economice pozitive si rezultate guvernamentale pe masura, intreg aparatul guvernamental a aflat peste noapte ca economia subterana a Romaniei se afla la cote alarmante, de aproximatic 40% din PIB!

Premierul a uitat poate, ca nu guverneaza de ieri de azi si ca aceasta cifra impresionanta nu se topeste peste noapte, chiar daca intentia sa, cel putin la nivel declarativ, pare extraordinar de hei-rupista!

Ar fi trebuit ca atunci cand a venit la guvernare, cu performantele sale echipe si cu sacul de promisiuni, care ar fi adus Romania pe cele mai inalte culmi de dezvoltare, domnul Boc sa aiba si un plan concret si repede pus in aplicare in acest sens si nu sa vina, imediat cum s-a instalat in fotoliul de premier, cu masuri care au dat un elan nemarginit acestui fenomen al evaziunii, pe mai multe planuri!

Un prim exemplu este marirea contributiilor sociale, care i-au facut pe angajatori sa renunte in masa, dupa o perioada de corectitudine, la angajarea fortei de munca necesare si sa recurga din nou la subterfugii, alegand astfel, intre supravietuire si legalitate!

Un alt exemplu este cel al sufocarii intreprinzatorilor cu o multime de taxe noi si, in special, cu acel celebru impozit progresiv, care a pus pe butuci peste 100.000 de firme, convingandu-i pe marea majoritate a acestora, ca nu merita sa faca afaceri curate in Romania daca si in vreme de criza, propriul stat ii sufoca, la propriu, in loc sa ii ajute sa respire si sa le administreze macar cate o gura de oxigen, din cand in cand!

Si atunci cand acesta vine si le mai taie substantial salariile functionarilor, care au menirea de a scoate la lumina contrabanda si a amenda faptuitorii, cum mai are oare pretentii ca acestia sa-si faca datoria, cu ochii inchisi si sa micsoreze acest fabulos procent de 40% din PIB al economiei subterane?

Daca pana acum nu v-ati intrebat, macar o singura data – fapt demonstrat prin masurile gresite pe care le-ati intreprins pana in prezent – care sunt cauzele acestei cresterii a economiei subterane si care sunt cele mai bune si eficiente masuri, care ar putea diminua cauza si apoi, evident, efectul, nu vad ce asteptari aveti, daca veti merge pe acelasi trend si veti sufoca din nou zona privata cu reglementari excesive, in loc sa le aplicati mai bine pe cele deja aflate in vigoare, domnule prim-ministru Boc!

Daca ati hotarat in al doisprezecelea ceas sa eradicati evaziunea, domnule Boc, nu veniti cu planuri pe hartie, ca acele faimoase promisiuni din programele de guvernare portocalii, ci veniti cu fapte, cu lucruri bine gandite, care sa aiba efect pozitiv pe termen lung si, in niciun caz, efectul invers celui scontat!

A! Era sa uit: daca va intereseaza si nu v-a informat nimeni, sa stiti ca in pietele agro-alimentare se vand tigari de contrabanda! De cand s-au marit accizele… Oare cat o fi pierdut de atunci bugetul tarii?

De la anuntul zilnic al premierului Boc ca am iesit din recesiune, la constatarea crizei profunde de catre reprezentantii FMI

La inceputul anului 2010, premierul Boc se batea cu pumnul in piept in fata natiunii ca am iesit din criza! Ne spunea cu o siguranta implacabila ca datele perfecte pe care le detine, ne indica faptul ca suntem pe trendul cel bun deja si ca Romania nu mai are probleme cu recesiunea! Ba chiar ii linistea candid pe pensionari, jurandu-le ca nu se pune sub nicio forma problema impozitarii pensiilor, cum gresit anuntase domnul ministru Vladescu, pe care premierul Boc l-a si amenintat furios cu demiterea, in cazul in care acesta s-ar mai fi incumetat sa iasa pe piata cu zvonuri false!

Presedintele Basescu, de asemenea, era  plin de optimism, anul trecut, in campania pentru alegerile prezidentiale si ne prevestea ca sigura iesirea din recesiune, in primul trimestru al anului 2010!

Ce s-a intamplat in cele cateva luni scurse de la alegerile din decembrie 2009, cand toate erau bune si frumoase in varianta pdl-ista si viitorul nostru parea mai luminos descris? Cum a reusit premierul Boc sa ne arate permanent ca are cele mai bune solutii, ca a luat cele mai pertinente decizii, ca a facut reforma necesara, ca a respectat intocmai conditiile cerute de FMI si la ora  primului decont serios cu Fondul  s-a constatat brusc ca lucrurile stau exact pe dos?

Odata cu venirea FMI in aceste zile la Bucuresti, pentru a cere socoteala guvernului Boc in legatura cu minciunile sfruntate utilizate zilnic drept paravan de campanie, doar ca sa acopere dezastrul realitatii din terenul economiei romanesti, cutremurul adevarului a izbucnit inopinant, stergand definitiv spoiala portocalie:  necesitatea cresterii TVA si a cotei unice nu mai poate fi ocolita, ne-au spus imediat reprezentantii Fondului! Si surpriza: domnul Basescu l-a ascuns pe domnul Boc in debaraua prezidentiala si a luat hotarat bisturiul, de unul singur, iesind sa le strige romanilor ca le-a ajuns cat s-au ingrasat, ca plesnesc de atata obezitate si ca trebuie taiate fara anestezie toate veniturile care au vreo legatura cu sistemul public si operata cu sange rece orice cheltuiala cu salariile bugetare, pensiile, alocatiile si subventiile pentru marea de asistati!

De ce nu trebuie, domnule presedinte, taiate, in acelasi timp si cheltuielile ministerelor si ale altor institutii de prim-rang cu achizitiile de bunuri si materiale, cele de protocol, cele cu deplasarile externe si interne cu suite intregi de asistenti, cele cu masinile de lux, absolut necesare la scara fiecarui demnitar mai mic sau mai mare sau cu locuintele de serviciu pentru toata suflarea guvernamentala si prezidentiala, adusa de la Cluj sau de pe alte meleaguri portocalizate?

Unde este premierul Romaniei acum, in aceste momente negre pentru romani, cand ar fi trebuit sa vina in fata tuturor si sa-si asume esecul celor patru guvernari? Chiar nu era cazul sa ne explice ce a facut cu miliardele imprumutate pe dobanzi fara sfarsit de la FMI, Banca Mondiala, si alte institutii financiare?

Domnul Boc are oare, impresia ca poate sa minta cu dezinvoltura unui veritabil Pinocchio o tara intreaga si sa nu dea socoteala niciodata pentru incompetenta crasa utilizata drept panaceu national, doar pentru ca se poate ascunde oricand sub haina prezidentiala?

Sa intelegem ca domnul Boc si-a aruncat la cos atributiile de premier si nu mai vrea sa sa aiba de-a face cu o tara parjolita de masuri crunte, fara precedent, ale caror consecinte negative nu vor intarzia sa apara insa, in umatoarele luni?

Treziti-va din amnezie, domnule prim-ministru! Ati luat cele mai proaste decizii, timp de aproape doi ani si acum fugiti de raspundere! Nu mai aveti prea multe alternative de data aceasta, domnule Boc si  va trebui sa va recunoasteti cat mai curand  inutilitatea la Palatul Victoria!

Politica economica falimentara a guvenului Boc-Udrea inchide intreprinderile din Romania si le trimite in Bulgaria

Dupa cum spuneam si in ultima conferinta de presa organizata la sediul PNL Arges, firmele romanesti aleg sa isi mute afacerile in Bulgaria. Adica in mai putin de sase luni, 2.500 de companii au fost inregistrate de catre romani, in Bulgaria. Astazi revin cu o declaratie politica in care atrag atentia colegilor din Parlament si guvernului Boc asupra acestui „flagel” care risca sa cuprinda mediul de afaceri din Romania.

In timp ce in Romania, in primul trimestru al anului 2010, si-au suspendat activitatea in jur de 20000 de companii, iar peste 12000 au cerut radierea, mai bine de 2500 de firme romanesti si-au mutat activitatea in Bulgaria!

Se dovedeste, astfel, ca planurile anti-criza ale guvernelor Boc-Udrea au fost doar pe hartie aplicate, in ceea ce priveste facilitatile acordate mediului privat, iar majoritatea masurilor implementate de acestea, nu au facut decat sa inrautateasca situatia economica a Romaniei si sa genereze falimentul si somajul in masa!

Domnul Boc ne spune nonsalant, atunci cand mai pune stapanire pe cate un microfon in prime-time, ca de vina este doar criza prelungita din Europa si ca mintile luminate de providentiala lumina portocalie au inventat cele mai bune solutii pentru intreprinzatorii autohtoni! Dar realitatea demonstreaza si de aceasta data ca, in afara de planurile demagogice fluturate pe la tv, nu am avut parte de nimic bun,  de aproape doi ani si, din acest motiv, cei din mediul economic privat  s-au decis sa se mute acolo unde au mai multe facilitati, unde mediul politic si economic pare ceva mai stabil decat la noi, iar birocratia este redusa suficient de mult ca sa-si economiseasca timpul si banii!

Fiscalitatea mult mai redusa din tara vecina i-a determinat pe multi intreprinzatori sa puna lacatul pe firmele din Romania si sa se mute peste Dunare, fenomen ce a crescut in amploare in ultimele sase luni!

Deci, cam de cand se lauda domnul Boc cu relansarea economica a Romaniei, care pare de fapt un vis din ce in ce mai indepartat, companiile din tara s-au decis sa puna capat cosmarului proliferat de guvernarile dezastruoase din ultima perioada si sa-si caute singuri conditii mai bune de supravietuire!

Spre deosebire de domnul Boc, care are impresia ca inventarea peste noapte a tuturor birurilor posibile, ii vor imbogati subit bugetul, vecinii nostri bulgari au inteles ca unica solutie de atragere a investitiilor o reprezinta – asa cum am tot insistat si noi liberalii ca ar fi bine pentru Romania -, relaxarea fiscalitatii!

Astfel, in timp ce la noi cota unica este de 16%, in Bulgaria impozitul pe profit este deja de 10%, iar cel pe dividente de 5%. Iar cheltuielile si timpul necesar inmatricularii unei societatii sunt substantial reduse in Bulgaria, chiar si suma necesara pentru capitalul social initial fiind de numai 6 euro! Si celelalte cheltuieli cu serviciile, chiria si mana de lucru sunt in Bulgaria cu aproximatiuv 30% mai mici decat in Romania!

Dar nu acestea sunt singurele motive care ii gonesc pe intreprinzatorii din Romania dincolo de granite, ci cele mai semnificative  sunt cele legate de haosul legislativ creat cu buna stiinta de premierul Boc, prin numeroasele ordonante scoase din joben peste noapte, care au adus foarte multe schimbari in ceea ce priveste fiscalitatea si stabilitatea economica!

Daca domnul Boc vrea sa ramana la guvernare, cu pretul ramanerii in viata economica romaneasca doar a firmelor care sunt legate ombilical de contractele cu statul, prin sistemul barter cu partidul de guvernamant, atunci, acerim putea sa simplificam lucrurile punand de acum lacatul pe economie si lasandu-i linistiti pe altii, mai destepti ca noi, sa se dezvolte cat mai rapid! Felicitari vecinilor nostri bulgari! Ei stiu ce vor, iar noi, chiar daca stim, nu avem voie sa obtinem! Pentru ca ne este interzis sa progresam si  suntem condusi cu stoicism spre nicaieri!