Politicile în sprijinul familiei promovate de Organizaţia Femeilor Liberale devin realitate

Organizaţia Femeilor Liberale a promovat politici în sprijinul familiilor din România, care acum , devin realitate, prin guvernarea USL. Astfel, în Camera Deputaţilor s-a reparat  încă o nedreptate făcută românilor de guvernarea PDL: s-a dezbătut şi adoptat cu amendamente substanţiale legea care reglementează acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului.

 „Rolul Organizaţiei Femeilor Liberale este de a promova politicile în sprijinul familiei. Familiile româneşti au fost crunt lovite în ultimii patru ani de măsurile luate de guvernarea portocalie. Această măsură este o reparaţie şi o revenire la măsurile guvernării liberale în sprijinul familiei. În perioada imediat următoare, guvernarea USL va continua  promovarea unor măsuri în sprijinul familiilor în domeniul sănătăţii, muncii, educaţiei, social şi mediu”, a declarat Lucia Varga, preşedinte al Organizaţiei Femeilor Liberale, deputat.

Principalele modificări aduse astăzi vizează:

– stabilirea cuantumului indemnizaţiei pentru creşterea copiilor la 85% din media veniturilor nete ale persoanei;

– acordarea stimulentului de inserţie şi pentru persoanele care au optat pentru concediul până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani; Acest lucru va ajuta la crearea unui echilibru între nevoia părinţilor de a fi aproape de copil în primii ani de viaţă şi reintegrarea mai rapidă pe piaţa muncii.

introducerea unei perioade flexibile pentru achitarea impozitelor şi taxelor locale. Astfel,verificarea plăţii impozitelor şi taxelor locale se va face doar în cazul familiilor şi persoanelor singure care au dreptul stabilit de cel puţin 6 luni, pentru evitarea oricărei discriminări şi excluderea de la această verificare a familiilor monoparentale, precum si,

– corectarea unei nedreptăţi prin stabilirea unei perioade de graţie de 60 de zile, pentru cei care nu şi-au achitat impozitele locale aferente anului precedent, timp în care pot achita această datorie şi astfel se poate evita suspendarea plăţii indemnizaţiei, aşa cum s-a decis prin OUG 124/2011; În acest timp beneficiarul îşi va primi dreptul;

– includerea în cadrul perioadelor asimilate a perioadei de frecventare a programului educaţional de tip ”A doua şansă”. Organizarea acestui tip de program educaţional creează premisele participării la sistemul de educaţie, reducerea analfabetismului, asigurarea unei baze educaţionale care să permită accesul mai uşor pe piaţa muncii; După ce am reuşit să introducem acordarea concediului şi indemnizaţiei pentru creşterea copilului şi mamelor eleve şi studente (Legea nr.240 din 10 iunie 2009), iată ca această categorie se extinde cu mamele care revin la şcoală în programul “A doua şansă”.

– eliminarea limitării la 3 naşteri a situaţiilor pentru care se acordă concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copiilor. În acest moment legea limitează acordarea concediului pentru creşterea copilului şi a indemnizaţiei la 3 naşteri, ceea ce reprezintă o discriminare şi o descurajare pentru mamele angajate care doresc să aibă patru sau mai mulţi copii; Acum, conform acestei modificări, dacă o mamă angajată doreşte să aibă patru sau mai mulţi copii ea va putea să beneficieze de concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului!

acordarea sumei suplimentare de 600 lei, pe perioada suprapunerii cazurilor în care persoana se află cu un copil în perioada de concediu şi indemnizaţie în baza OUG nr.148/2005 şi naşte/adoptă/ia în plasament sau tutelă un copil, în baza OUG nr.111/2010. Această reglementare va avea efecte doar pentru situaţiile aflate în plată sau pentru cele care se vor produce după adoptarea legii;

– asigurarea posibilităţii pentru persoana singură care are în întreţinere copil cu dizabilitate gravă de a beneficia simultan atât de indemnizaţia lunară sau de sprijinul lunar acordate în baza art. 31 si 32 din OUG nr.111/2010, cât şi de indemnizaţia lunară de însoţitor (în locul asistentului personal) reglementată la art. 42 din Legea nr.448/2006;

– eliminarea birocratizării excesive prin efectuarea unei singure anchete pentru o familie care beneficiază de două drepturi sociale în acelaşi timp. (de exemplu pentru cazurile în care beneficiarii de ajutor social sunt şi beneficiari ai alocaţiei pentru susţinerea familiei prevăzută de Legea nr.277/2010 ancheta socială se efectuează o singură dată, pentru ambele beneficii de asistenţă socială acordate);

– includerea unor clarificări ale textului în urma deficienţelor constatate ca urmare a aplicării prevederilor actelor normative supuse modificării.

 

 

 

Lucia Varga, noul presedinte al ONFL

Lucia Varga a fost aleasa sambata in functia de presedinta a Organizatiei Nationale a Femeilor Liberale (ONFL).
Din cele 1.013 voturi exprimate, 641 au fost in favoarea Luciei Varga, in timp ce 321 dintre femeile liberale au votat-o pe contracandidata acesteia, Zvetlana Preoteasa. Din totalul voturilor exprimate, 51 au fost anulate.
Pentru functia de presedinta a Organizatiei si-au depus candidaturile Zvetlana Preoteasa, fost secretar de stat in Ministerul Educatiei, care detine in prezent functia de vicepresedinta a ONFL, si deputata Lucia Varga, fost secretar de stat la Ministerul Mediului.
Deputatul PNL Lucia Varga a fost convinsa ca va iesi castigatoare din competitia pentru sefia ONFL, considerand ca a avut “o echipa puternica”. Ea le-a propus pentru functia de vicepresedinte a ONFL pe Steluta Cataniciu – avocat, consilier local la Cluj, Felicia Pop – economist, consilier judetean la Mures, Mihaela Andreianu – profesor, presedinte OFL Valcea, Alina Haila – profesor la Iasi, Carmen Marz – doctor in Bacau, Magdalena Gaiu – profesor, presedinte OFL Galati, Dida Dragan – artist.

Sursa: AGERPRES

Transcrierea conferintei de presa sustinute de deputatele PNL Lucia Varga, Mariana Campeanu si Gratiela Gavrilescu

Lucia Varga

Buna ziua. Bine ati venit la aceasta conferinta de presa intr-o zi de 1 martie, pe care ne-o dorim un inceput frumos de primavara.

V-am invitat la aceasta conferinta de presa pentru a va prezenta proiectul meu politic si echipa cu care voi candida la functia de presedinte al Organizatiei Femeilor Liberale din Romania. Dupa cum stiti, in data de 19 martie, femeile liberale isi vor alege o noua conducere. Candidez pentru functia de presedinte a femeilor liberale si sustin o echipa si un proiect pentru ca eu cred ca femeile liberale pot ajuta Romania.

Cateva consideratii acum despre proiectul meu politic, proiectul nostru politic. Luand in considerare problemele reale ale familiilor din Romania, constatam ca traim intr-o tara in care copiii nostri isi gasesc din ce in ce mai greu de lucru. Traim intr-o tara in care familiilor le-au fost reduse veniturile si in care traiul de zi cu zi este din ce in ce mai greu. Traim intr-o tara in care banul public este risipit, in loc sa fie cheltuit pentru educatie, sanatate si investitii. Traim intr-o tara in care valoarea, performanta, competenta, bunul-simt sunt uitate atunci cand vorbim despre promovarea in functii publice. Femeile din Romania trebuie sa se implice ca sa schimbe in bine viitorul lor, al copiilor si familiilor lor.

Partidul National Liberal este decis sa schimbe in bine Romania si are solutii. Organizatia Femeilor Liberale este gata sa prezinte aceste solutii electoratului feminin si sa identifice, in functie de nevoile acestora, si alte solutii in domenii precum educatia, sanatatea, familia, egalitatea de sanse.

Ce-si propune Organizatia femeilor Liberale? Ne propunem sa incurajam intrarea in politica a femeilor de valoare, a femeilor care au reusit in cariera profesionala si care n-au avut pana acum curajul sa se implice intr-o cariera politica.

De asemenea, Organizatia Femeilor Liberale isi propune sa sustina femeile sa-si depaseasca propriile complexe. Femeile pot avea un cuvant important in politici care vizeaza familia, datorita rolului pe care il au in sustinerea familiei, un rol foarte important, si consideram ca pot avea un rol si in alte domenii, precum sunt domeniile economice.

Vrem, de asemenea, sa incurajam implicarea femeilor in viata sociala si politica a comunitatilor din care fac parte si sa sprijine implicarea acestora in luarea deciziilor la nivelul acestor comunitati. In ultimii 20 de ani, femeile au candidat doar pentru functia de consilier local, consilier judetean si primar. A venit momentul in care partidele politice trebuie sa mizeze pe femei. Partidele politice trebuie sa sprijine candidatura femeilor de valoare si cred ca Partidul National Liberal trebuie sa aiba curajul sa sustina femeile chiar in candidatura pentru presedinte de consiliu judetean sau pentru candidatura pentru primar in marile orase. Femeile stiu foarte bine sa-si gospodareasca propria familie si sunt convinsa ca vor fi foarte bune alese locale.

Am reusit sa depasesc prejudecatile conform carora in politica nu poti sa reusesti daca esti femeie. Am reusit sa promovez in structurile politice prin forte proprii. Sunt membra a Partidului National Liberal filiala Bihor, am fost secretar de stat 4 ani in Guvernul Tariceanu, iar din 2008 pana in prezent sunt deputat de Bihor. Daca ar fi sa-mi fac o caracterizare, v-as spune ca sunt un om activ, un om responsabil si un om cu bun-simt.

Am alaturi de mine doua colege care au reusit in politica tot prin forte proprii si care au ales sa ma sustina, sa vina impreuna cu mine in echipa in acest proiect. Am sa le rog sa faca si dumnealor cateva consideratii. Doamna deputat Mariana Campeanu si doamna deputat Gratiela Gavrilescu.

Mariana Campeanu

Va spun buna ziua tuturor si as vrea de la inceput, eu stiu, sa fac o mica precizare. Iata, suntem condusi de 20 de ani, toata Romania, toata administratia si politica numai de barbati. Femeile au constituit o exceptie in viata politica si in administratie si eu cred ca este momentul sa facem o schimbare, este momentul ca orice femeie, care a dovedit ca este o persoana competenta si responsabila, asa cum este colega mea, care cred ca va fi din toata inima viitoarea presedinta a organizatiei noastre de femei, sa poata sa fie promovata in functii de decizie. Este foarte important ca femeile sa poata sa ia decizii pentru ca in acest fel sunt convinsa ca viata familiei, viata fiecarei persoane din Romania se poate schimba in bine. Daca suntem aici trei femei care am reusit, atat profesional, cat si politic, prin forte proprii, putem sa demonstram, prin puterea exemplului, ca orice femeie capabila din Romania poate sa acceada la orice functie. In acest mod, consideram ca, prin promovarea unor politici economice si sociale care sa creeze un mediu propice dezvoltarii economice si a familiei si a carierei profesionale a femeilor, putem realiza un climat de pace, de dezvoltare si de bine. Acesta poate ar fi cuvantul care ar trebui sa caracterizez orice politica publica din Romania, orice act de guvernare. Orice guvern trebuie sa guverneze pentru binele populatiei din tara in care a fost desemnat sa guverneze. Or, am constatat pana acum ca ultimele politici guvernamentale nu au condus la crearea unei stari de bine pentru populatia Romaniei. In aceste conditii, consideram ca femeile liberale pot sa aduca un plus in dezvoltarea societatii, un plus care sa reprezinte o dezvoltare economica dedicata acestui popor. Nici economia nu se dezvolta de dragul dezvoltarii, nici guvernul nu guverneaza de dragul guvernarii. Toate politicile publice, economice sau sociale, orice act de guvernare trebuie sa conduca la o bunastare a cetatenilor.

Cred cu tarie ca doamna Lucia Varga, prin experienta pe care a acumulat-o, atat in administratie, in administratia centrala, unde a fost secretar de stat, in viata politica, prin modul de organizare pe care l-a realizat in judetul din care provine a demonstrat ca poate sa fie un bun organizator, asa incat ca presedinte a Organizatiei de femei poate sa aduca un plus in dezvoltarea generala a Romaniei, daca vom reusi acel obiectiv major pe care si l-a propus sa incercam sa promovam femeia in toate functiile, fie ele in administratie centrala, locala sau politica. De aceea, o recomand cu toata caldura si o voi sustine in tot ceea ce voi face, voi fi alaturi de ea in permanenta.

Gratiela Gavrilescu

Buna dimineata si sa avem o primavara minunata! La invitatia Luciei Varga sa fac parte din echipa viitoarei organizatii ONFL am stat putin pe ganduri. De ce? Pentru ca o cunosc pe Lucia de cativa ani si am constata ca suntem compatibile din punct de vedere al caracterului, al ideilor, al ambitiei si, nu in ultimul rand, ceea ce ne caracterizeaza si pe mine, si pe Lucia, dar si pe doamna Mariana Campeanu si pe celelalte fete care fac parte din viitoarea echipa a Luciei este puterea de selectie si este munca noastra de an cu an si promovarea noastra ca persoane prin profesionalism. Și nu spun asta intamplator, ci pentru ca am constatat ca un fost om de afaceri, care am promovat pentru ca am stiut sa invat la timp, am stiut, de asemenea, sa am o experienta, cred ca, destul de asidua si cu mare aplecare in functia mea de viceprimar al municipiului Ploiesti si atunci am constatat un lucru extrem de important: a fi om de afaceri este cu totul una si a avea o functie administrativa este cu totul altceva si in momentul acela am facut o mare departajare intre omul politic si omul de afaceri si cum toate trei nu am fost caracterizate prin a purta fuste scurte, ci pentru ca am invatat la timp si pentru ca educatia familiilor noastre a fost data la timp si a fost data asa cum trebuie, pot sa va spun un lucru: ca realitatea societatii romanesti a luat-o inaintea clasei politice si vedem ca au fost promovate femei in educatie, au fost promovate femei in sanatate si au promovate, din 90 incoace, foarte multe femei in domeniul afacerilor si atunci stau si ma intreb de ce oare femeia nu trebuie sa promoveze si in politica? Daca noi trei am reusit sa intram in politica prin munca proprie, pe puterile noastre si pe selectia noastra, atunci de ce nu putem sa facem cu un numar mai mare de femei. Și atunci asta isi propune viitoarea echipa a Luciei Varga: sa cooptam langa noi femei care sa vina si cu sufletul, sa vina si cum munca, sa stie sa-si faca treaba si acasa, dar sa stie sa-si faca treaba si in societate. Experienta mea ca viceprimar pot sa va spun ca a fost, cred ca, dominanta pentru mine. De ce? Pentru ca am fost mai aproape de oameni, am stiut cand si cum sa putem sa le rezolvam problemele si am stiut ce trebuie corectat intr-o legislatie care nu de multe ori este ambigua si atunci poate ca imi este mai usor acum din pozitia de deputat sa vad ceea ce ar trebui facut, dar mai mult decat atat, femeia trebuie, la fel ca si barbatii, promovati pe criterii si cred ca criteriile trebuie foarte bine selectionate, nu trebuie sa fie foarte multe, dar trebuie sa dea dovada profesionalismului si de aceea cred ca OFL-ulul nu va promova decat femei care stiu sa munceasca asa cum trebuie si care nu vor fi folosite pentru a-si pune semnatura ca altii sa se foloseasca de ea, asa cum se intampla acum in timpurile noastre.

Și mai mult decat atat, cred ca toate colegele care sunt alaturi de Lucia Varga doresc ceva, doresc un lucru esential, statul asistential sa dispara, pentru ca femeile prin excelenta sunt pro-active, deci, ca atare, nu este loc pentru a sta deoparte si nu a ne implica. Cred ca lucrul acesta il vom reusi alaturi de Lucia Varga, sa aducem femei, indiferent daca ele sunt tinere sau sunt mai in varsta, care sa aiba anumite competente si alaturi de noi, bineinteles, barbatii, care nu pot sa lipseasca, si asa ei sunt intr-un numar foarte mare in politica romaneasca, dar cred ca isi dau seama ca fara femei chiar nu se poate. Eu va multumesc. Cred in aceasta echipa si mai cred ceva: ca avem suficient timp, dar nu foarte mult, ca societatea romaneasca sa fie aplaudata intr-o lume a Europei in care cu toti ne-am dorit sa intram in 2007.

Lucia Varga

Le multumesc colegelor mele. As vrea sa va spun cateva lucruri si despre echipa mea. Pe langa distinsele doamne deputat, in echipa mea am reusit sa conving sa vina, pe de-o parte, doamne consilier local in marile orase, doamne consilier judetean, dar si femei care au reusit in cariera profesionala si femei care au reusit sa deruleze proiecte importante in organizatiile femeilor liberale la nivel local. Asa cum am spus-o, promovam, in primul rand, femeile de valoare, femeile competente, femeile care sunt bine pregatite profesional intr-un domeniu si cred cu tarie ca femeile trebuie sa aiba curajul sa intre in bataliile politice, cred cu tarie ca femeile trebuie sa stea alaturi de barbati pentru ca stiti exista vorba aceea ca in spatele fiecarui barbat puternic, sta o femeie. E momentul ca femeia sa stea alaturi de barbati si, impreuna cu barbatii, sa construim o Romanie si un viitor frumos pentru noi si pentru copiii nostri.

V-as spune doar ca alaturi de mine sunt majoritatea organizatiilor femeilor liberale din tara. Am alaturi de mine pe doamna Steluta Cataniciu, de la Cluj, doamna consilier local, avocat de profesie. Doamna Felicia Pop, economist, consilier judetean la Mures. Doamna Mihaela Andreianu, profesor, presedinte la Organizatia Femeilor Liberale Valcea. Doamna Alina Haila, profesor la Iasi. Doamna doctor Carmen Marz de la Bacau. Doamna Dida Dragan pe care deja o cunoasteti. Doamna Magdalena Gaiu, profesor, presedinta Organizatiei Femeilor Liberale de la Galati. Dumnealor candideaza pentru functiile de vicepresedinte. De asemenea, am alaturi de mine organizatii ca Botosani, Hunedoara, Alba, Buzau, Constanta, Caras, Calarasi si sunt inca si altele, v-am dat doar cateva exemple. Sunt convinsa ca voi castiga pentru ca un presedinte puternic este si mai puternic daca are o echipa puternica. Echipa mea este o echipa foarte puternica. Echipa care reprezinta modele pentru femeile din Romania si sunt decisa sa castig in acest proiect Femeile liberale pot ajuta Romania. (…)