Ma adresez electoratului din Vuluturesti sa nu se mai lasa pacalit de oamenii din PDL, care ii desconsidera cumparandu-le votul, asa cum au facut in toate campanile electorale de pana acum. As vrea sa le spun ca toate cadourile de la PDL sunt otravite. Sa le ia cadourile, dar sa aiba grija la urne! Sper ca prin votul de duminica sa le dea o palma usturatoare celor care mint si fura.
PNL
Comunicat de presa
Partidul National Liberal saluta adoptarea de catre Comisia de Buget-Finante din Camera Deputatilor a amendamentelor liberale la Codul Fiscal, prin care se desfiinteaza impozitul minim (asa-numitul „impozit forfetar”) si se reduce TVA in domeniul constructiilor la 5%.
Apreciem ca ne aflam in fata unei premiere a ultimilor doi ani, in care economia romaneasca se afla intr-o criza profunda: o institutie a statului adopta doua masuri de natura sa stimuleze relansarea activitatii economice macar a unor segmente ale mediului privat.
Imi exprim speranta ca votul Comisiei de Buget-Finante va fi confirmat si de plenul Camerei Deputatilor, la inceputul viitoarei sesiuni parlamentare, astfel incat oamenii care produc plusvaloare in Romania sa poata beneficia, cat mai repede, de aceste masuri.
Din pacate am avut o trista confirmare a faptului ca actuala guvernare nu este preocupata de relansarea economiei romanesti, ci doar de jupuirea prin orice mijloace a mediului privat, pentru a face rost de bani publici, redirectionati catre clientela politica ori catre propriile buzunare. Deputatii PDL din Comisia de Buget-Finante s-au comportat ca veritabili delegati ai guvernarii Basescu-Udrea-Boc in Parlament, incercand, prin tertipuri procedurale lipsite de succes, sa impiedice votarea amendamentelor PNL.
In pofida masinariei parlamentare a actualei guvernari, deputatii Partidului National Liberal se vor bate cu toate mijloacele pe care le au la indemana pentru a promova solutiile corecte de stimulare a mediului privat, singurele de natura sa creeze premisele de relansare economica a Romaniei.
PNL: 135 de ani de istorie
Politica economica a Guvernului Boc – falimentara pentru mediul privat!
Realitatea economica din Romania este ignorata cu desavarsire de premierul Boc si ai sai noi ministri, care doresc sa-si faca un capital „revolutionar” de imagine, impunand in acest an reguli noi, ce trebuie sa aduca bani la buget cu orice pret, dar netinand cont de faptul ca acestea devin extrem de impovaratoare pentru privati!
In acest moment exista un risc major pentru companiile care au reusit cu greu sa treaca de dificilul an 2009 si sa ramana profitabile, sa fie acum supuse unor efecte turbulente, prin obligatia ca in anul 2010 sa plateasca anticipat impozitul pe profit!
Aceasta metoda de instituire a „birului”- anticipat care, poate ar fi benefica pentru planificarea cash-flow-ului in alte conditii economice, nu reprezinta pentru mediul privat decat o noua presiune aducatoare de falimente in lant!
Noua prevedere initiata de Ministerul Finantelor, prin care firmele sunt obligate la plata anticipata a impozitului pe profit, nu va face decat sa forteze firmele sa-si foloseasca lichiditatile pentru a-si achita datoriile la stat, in loc de utilizarea acestora pentru investitii sau mentinerea afacerii pe linia de plutire!
Sunt cazuri in care unele firme au fost profitabile in anul 2009 si acestea vor trebui din acest an sa plateasca trimestrial o patrime din impozitul datorat anul trecut, indexat cu indicele de inflatie! Dar domnii guvernanti portocalii nu iau in calcul si posibilitatea ca aceste firme sa aiba in anul 2010 rezultate mai slabe decat anul anterior sau chiar sa ajunga pe pierdere! Mi se va spune ca ele vor recupera sumele platite in plus la un moment dat! Da, este adevarat, dar nu util pentru companiile care si asa sunt vitregite de mai bine de un an de tot felul de aberatii instituite de politica guvernamentala falimentara a domnului Boc si ale sale guverne imprudente, haotice si, mai ales, lipsite de orice viziune economica in aceste vremuri extrem de dificile in plan economic, financiar etc.!
Este foarte bine stiut faptul ca firmele oricum recupereaza foarte greu banii de la stat care li se cuvin, situatia rambursarilor de TVA fiind o dovada mai mult decat elocventa in acest sens! Deci impozitarea pe profituri fictive nu va face decat sa obstructioneze posibilele investitii ale firmelor pe anul in curs sau sa le falimenteze pe cele care nu reusesc in acest an sa ramana pe profit! De ce ar sustine PD-L, partid de dreapta, mediul privat si ar creea facilitati fiscale pentru stimularea si, in special, insanatosirea mediului de afaceri, cand este mai simplu sa se foloseasca de credite anticipate, fara dobanzi, luate cu forta de la toate companiile care si-au permis in anul anterior sa se declare profitabile?
Domnul Boc, in calitate de inalt reprezentant al statului, s-a gandit la cea mai facila solutie de a creste banii la buget: obtinerea unui credit obligatoriu pentru stat de la privati!
Declaratie Politica, Crin Antonescu, Presedintele Partidului National Liberal
Partidul National Liberal multumeste romanilor care au votat pentru Revolutia Bunului Simt si pentru scoaterea Romaniei din criza politica, economica, morala si institutionala in care a fost aruncata de dictatura bunului plac instaurata de Traian Basescu. Partidul National Liberal asteapta cu incredere decizia Curtii Constitutionale care este chemata pentru prima oara sa se pronunte asupra gravelor fraude comise in turul al doilea al alegerilor prezidentiale de catre organizatorii scrutinului. Partidul National Liberal ramane consecvent in actiunea sa politica de consolidare a democratiei, de respectare a drepturilor si libertatilor cetatenesti, de sustinere a unor programe de dezvoltare economica care sa duca la intarirea clasei de mijloc si aducerea nivelului de viata al romanilor la cel mediu european. Partidul National Liberal nu este dispus sa faca niciun compromis cu liderii si cu fortele politice care incearca sa instituie in Romania un regim autoritar, care trateaza institutiile statului ca pe propria lor mosie si care incearca sa ingenuncheze initiativa si actiunile cetatenilor liberi ai acestei tari. Partidul National Liberal exclude posibilitatea de a face parte dintr-un guvern marioneta a lui Traian Basescu. Partidul National Liberal mandateaza pe Presedintele PNL sa conduca discutiile cu toate fortele politice si cu toate structurile reprezentative ale societatii civile pentru a contura cele mai bune solutii pentru o buna guvernare a Romaniei.