Clovnăreală cu vrăjeală – un nou scenariu marca PDL+ Dan Diaconescu Senzaţional

După ce au devalizat tot ce se putea prin ţara asta, căpuşând în mod direct, prin unii reprezentanţi ai săi de partid cu nume sonore, dar şi prin atribuirea directă, cu dedicaţie, a unor contracte umflate astronomic, unei clientele fidele puşculiţei de partid – vezi cazul Hidroelectrica, Poşta Română, Oltchim şi Arpechim, Compania Naţională a Huilei etc -,  PDL a inventat, în laboratoarele sale obscure, un scenariu SF mai mult decât penibil, prin care noua lor speranţă electorală, Dan Diaconescu-în direct, trebuia să cumpere acţiunile scoase de statul român la privatizare pentru Oltchim.

Sunt de acord cu faptul că tot acest scandalos spectacol a devenit subiectul cel  mai comentat de către media şi a făcut o fierbinte audienţă multor televiziuni pentru vreo două săptămâni, timp în care pdl-ştii, care mai de care cu un discurs avocăţesc, s-au întrecut să-şi apere creaţia!

Dar cu ce preţ oare? Muncitorilor aflaţi în dificultate nu li s-a oferit nicio soluţie concretă de către adjudecatarul licitaţiei respective, celebrul domn DD, ci doar circ şi minciuni sfruntate în loc de pâine, de stabilitate şi proiecte viabile de relansare economică! Clovnul numărul unu al ţării a încercat să-şi umfle peste noapte scorul electoral, proclamându-se un potenţial investitor al tuturor privatizărilor posibile din următoarea perioadă, prin inventarea unor presupuşi creditori internaţionali cu conturi grase, care s-au dovedit a fi de fapt doar nişte elucubraţii cu tentă telenovelistică!  De la conturi inexistente, de la nume de scriitori de romane poliţiste şi până la plimbarea pe bulevard a unor saci cu bani, nimic n-a fost precupeţit de scenariştii de serviciu ai circarului pentru distragerea atenţiei de la jaful petrecut în ultimii patru ani la Oltchim şi pentru camuflarea vinovaţilor privind situaţia gravă în care au ajuns mii de angajaţi, dar şi două dintre cele mai profitabile companii de stat ale României!

Credeţi că i-a păsat vreo clipă lui DD sau apărătorilor săi pdl-işti de prejudiciul de imagine pe care îl aduc, în mod voluntar, atât Oltchimului cât şi Arpechimului, prin acest oribil joc de culise şi prin acuzarea Guvernului de obstrucţionare a unei privatizări înscenate de dumnealor?

Se pare că nu, nici vorbă de mustrări pdl-iste de conştiinţă, dacă Guvernul Ponta a reuşit, în numai câteva zile, să demonteze fiecare minciună în parte, cu dovezi clare şi să pună punct acestei farse, prin încheierea procedurii de privatizare a Oltchim!

Ba mai mult decât atât, Guvernul Ponta a trecut la următoarea etapă de punere în funcţiune a unei strategii de salvare şi de relansare a activităţii celor două companii, Oltchim şi Arpechim! Ţinând cont de situaţia gravă, şi anume că Oltchim-ul înregistrează în prezent o situaţie financiară extrem de dificilă, concretizată în pierderi cumulate de circa 400 milioane euro şi datorii substanţiale, totalizând 580 milioane euro, Guvernul USL a decis constituirea unui parteneriat public-privat între principalii creditori şi autorităţile statului, prin crearea Comitetului pentru Stabilizarea Financiară a Oltchim (CSFO). Din acest comitet fac parte: primele trei bănci, după criteriul valorii împrumuturilor acordate Oltchim, apoi Electrica, AVAS, precum şi reprezentanţi ai Guvernului, respectiv Ministerul Finanţelor şi Ministerul Economiei. Obiectivele Comitetului respectiv sunt plata salariilor restante către salariaţi, repornirea activităţii Oltchim, identificarea, în condiţiile funcţionării societăţii comerciale, a unui investitor cu o capacitate financiară corespunzătoare, pentru a asigura operarea Oltchim şi Arpechim la un nivel cât mai apropiat de capacitatea de producţie potenţială a acestora. De asemenea, Guvernul Ponta consideră că mijloacele de realizare a obiectivelor strategice pentru Oltchim constau în restructurarea şi reorganizarea societăţii în vederea funcţionării sale în condiţii de profitabilitate, a menţinerii locurilor de muncă şi creării unei atractivităţi sporite pentru potenţialii investitori.

În consecinţă, Guvernul actual crede că mecanismele de reluare a activităţii întreprinderii se vor baza pe asigurarea de către principalele bănci creditoare a capitalului de lucru, conform programului de restructurare, care va cuprinde şi rezultatele negocierii între creditori. Totodată, Guvernul Ponta a hotărât să transmită Comisiei Europene notificarea pentru acordarea unui ajutor de salvare către Oltchim, sprijin financiar care, conform normelor europene în materie, se poate acorda unei întreprinderi aflate în dificultate, pentru menţinerea în funcţiune pe durata elaborării unui plan de restructurare viabilă şi durabilă a societăţii. Există posibiltatea ca, după autorizarea europeană a acestei forme de sprijin financiar, să poată acorda şi Guvernul, din fonduri publice, un împrumut pentru relansarea activităţii societăţii.

 În urma ultimelor evenimente, putem trage deja concluziile evidente: toată clovnăreala lui DD susţinută temeinic din spatele scenei de către PDL, a fost doar o cacealma cu un puternic iz electoral, pusă la cale minuţios de către mai marii PDL pentru a-şi ascunde, prin tot felul de tertipuri, gunoiul lăsat în urma lor prin curtea Oltchim!  Prin acest teatru ieftin, Dan Diaconescu a crezut că a găsit o nouă metodă de a se folosi de buna credinţă a românilor, vrând să-şi multiplice în direct la televizor, aşa cum ne-a obişnuit, capitalul electoral, iar PDL sperând că DD îl va scoate din prăpastia eşecului în care s-a aruncat singur! Astfel, a fost demonstrat de către Guvernul Ponta că n-a existat în acest penibil scenariu nicio minimă intenţie onestă a lui DD-OTV de rezolvare, măcar parţială, a problemelor ultimilor patru ani cu care se confruntau Oltchim şi Arpechim, precum şi miile de angajaţi în cauză!

 

 

 

Ce le mai aduce in dar guvernul Boc romanilor dupa incheierea noului acord cu FMI?

Daca taierile de venituri operate de bisturiul pdl-ist, in ultimul an, le-au adus romanilor doar saracie, somaj si disperare, iar economia Romaniei a ramas Cenusareasa Europei, vestile negre nu se opresc aici, ci sunt deja transpuse in angajamente guvernamentale in fata FMI: concedieri, taieri de subventii si tarife mai mari pentru serviciile de transport si energie termica!

Desi promisiunile domnului Boc si ale ministrilor sai in fata romanilor sunt datatoare de sperante de mai bine, cele antamate la FMI reprezinta o noua bomba devastatoare, programata sa le expodeze  romanilor in buzunare in lunile urmatoare!

Ministrul de Finante, domnul Ialomitianu, anunta duminica, de pe scena Congresului PDL, o noua minciuna: cresterea pensiilor si a salariilor incepand cu 1 ianuarie 2012.

Dar guvernul Boc, din care face parte si domnul Ialomiteanu, a batut deja palma cu FMI pe cu totul altceva, adica un nou val de taieri, scumpiri si trimiteri acasa!

Domnul Boc se lauda necontenit ca am iesit din recesiune, dar romanii nu au niciun drept sa simta ca traiesc mai bine in tara lor, pentru ca viitorul le este ciopartit permanent de echipa sa falimentara!

Guvernantii domnului Boc s-au angajat in negocierile cu institutiile financiare internationale ca vor desfiinta aproximativ 5.000 de posturi din societatile feroviare, 2.000 din companiile energetice si Posta Romana. 7.000 de oameni vor fi ramane din nou pe drumuri din aceasta vara! Guvernul a garantat Fondului Monetar ca pana in septembrie va modifica si legislatia ca sa permita regiilor de transport sa majoreze tarifele mai mult decat rata inflatiei. Astfel, tariful pentru biletele RATB ar putea creste cu pana la 40%, in timp ce cartelele de metrou si biletele de tren ar putea fi majorate cu aproximativ 10 procente.

In scrisoarea catre FMI este oficializat si angajamentul guvernului preponderent pdl-ist de a elimina, cel mai tarziu pana la sfarsitul lunii august, subventiile la energia termica. Si firmele vor fi afectate de schimbarile promise celor de la FMI, deoarece guvernul s-a angajat sa mareasca, pana la sfarsitul anului, plafonul de la care companiile sunt obligate la plata Taxei pe Valoare Adaugata.

Cam acestea sunt vestile minunate, puse la mezat de catre parjolitorii pdl-isti! Toate aceste decizii luate impreuna cu FMI vor avea rolul de a le subtia si mai drastic veniturile romanilor, de a inflama cheltuielile de transport ale fiecarui cetatean si, mai ales, de a dobori recordurile la factura de plata pentru caldura in iarna urmatoare!

Cand si cum vor mai avea vreodata parte romanii de un trai mai bun, domnule Boc si domnilor ministri cu dumneavoastra la butoanele guvernamentale, daca le pregatiti in fiecare trimestru numai surprize de cosmar si le serviti in fiecare zi, drept realizari si energizante,  tot ce este mai rau si otravitor pentru vietile si bugetele lor?!