Dacă cineva mai avea dubii cu privire la faptul că Iohannis nu este altceva decât un continuator al lui Traian Băsescu, astăzi a asistat la dovada cea mai concludentă în susținerea acestei afirmații, odată cu vizita șefului PPE la București, prietenul lui Traian Băsescu. Până mai ieri cel care apărea alături de Joseph Daul și pentru care președintele Popularilor Europeni, alături de ceilalți membri PPE, se bătea să îl păstreze în funcție, era Traian Băsescu. În inima PPE, Iohannis deja l-a înlocuit pe Băsescu, mai ales după ce a aruncat PNL în barca Popularilor Europeni, iar acum noii săi parteneri speră să îl impună în funcția de Președinte al României pentru a continua domnia lui Traian Băsescu.
Maratonul întâlnirilor lui Joseph Daul de la București nu a făcut decât să ne aducă aminte de anul 2012, atunci când Popularii Europeni s-au zbătut să îl țină pe Traian Băsescu în funcția de președinte. În 2012, Popularii Europeni, prietenii lui Băsescu, Macovei, Udrea și Blaga, care acum sunt susținătorii lui Klaus Iohannis, au dus o luptă la nivel european împotriva voinței românilor, denigrând instituții ale statului român, dar și imaginea României.
Totodată, prin vizita la București, Joseph Daul arată disperarea din cadrul taberei lui Klaus Iohannis în fața turului 2. Ceea ce românii trebuie să înțeleagă este că dacă Iohannis va ajunge în funcția de președinte al României atunci PDL va fi readus la guvernare, iar odată cu aceștia și măsurile economice pe care românii le-au simțit pe propria piele între 2009 și 2012.