revizuirea Constituţiei
Procesul de revizuire a Constituţiei este unul total transparent
Aşa cum am menţionat recent, principalul obiectiv al USL pentru anul 2013 este încheierea procesului de reformă constituţională, pe care ni l-am asumat ferm în faţa românilor şi pe care l-am demarat deja, odată cu finalizarea dezbaterilor din cadrul Forumului Constituţional şi cu deschiderea lucrărilor Comisiei parlamentare de specialitate.
Lucrările din cadrul Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României se desfăşoară într-un mod foarte transparent, având în vedere că sunt dezbătute absolut toate amendamentele depuse atât de către parlamentari, cât şi de către societatea civilă.
În plus, putem spune că, până în prezent, ne aflăm chiar în calendarul propus pentru acest proces de revizuire a Constituţiei, deşi în cadrul dezbaterilor Comisiei de specialitate nu este trecut cu vederea niciun amendament, indiferent de consistenţa şi importanţa lor! Cu alte cuvinte, nu este nimeni impiedicat să-şi spună punctul de vedere referitor la viziunea sa asupra noii Constituţii şi nici să şi-l susţină în faţa membrilor comisiei pentru a putea primi votul de adoptare sau respingere.
Până în acest moment, lucrările în Comisia parlamentară au avansat suficient de bine şi putem spune că s-au operat destule modificări de substanţă, într-un timp relativ scurt, care aduc la zi Constituţia României, mai ales sub aspectul drepturilor cetăţeneşti, al drepturilor individuale şi al garantării lor.
Mai mult decât atât, este foarte important de remarcat faptul că marea majoritate a deciziilor, fie de admitere a unor amendamente, fie de respingere, au fost luate cu unanimitate sau cu o largă majoritate de voturi. Deci aceste decizii pot fi considerate fără probleme, fiind unele consensuale în direcţia întăririi şi diversificării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.
Constituţia revizuită va întări şi dreptul la apărare şi egalitate procesuală. Considerăm că prin aceste noi prevederi corectăm nişte greşeli pe care le-au plătit până acum doar cetăţenii, din buzunarele proprii, suportând astfel integral costul incompetenţei achitată din bani publici.
De asemenea, una dintre cele mai importante propuneri de modificare a Constituţiei pe care am înaintat-o noi, parlamentarii USL, este cea prin care se va limita numărul deputaţilor la 300, la care se vor adăuga cei din partea minorităţilor naţionale, iar senatorii vor reprezenta regiunile administrativ-teritoriale.
O altă modificare pe care o avem în vedere şi care este făcută la propunerea PNL, se referă la creanţele împotriva statului, care în noua Constituţiei vor avea acelaşi regim juridic ca şi contribuţiile fiscale ale cetăţenilor sau ale companiilor, întrucât noi considerăm că statul trebuie să aibă aceeaşi responsabilitate ca şi ceilalţi contribuabili. De asemenea, şi alte principii la care noi, ca liberali, ţinem foarte mult, rămân garantate şi în viitoarea Constituţie: şi anume, dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, dar şi o lărgire a prevederilor constituţionale împotriva discriminărilor de orice fel.
Cred că este suficient de limpede pentru toată lumea faptul că principala caracteristică a acestui proces de modificare a Legii fundamentale, pe care l-a iniţiat USL, are la bază transparenţa totală, dacă ţinem cont că toate discuţiile şi consultările organizate de Forumul Constituţional s-au realizat cu maximă deschidere şi că dezbaterile din cadrul Comisiei parlamentare de resort se desfăşoară transparent şi foarte aplicat, fără derapaje demagogice si politicianiste, atunci când se discută despre principii generale de nivel constituţional.
De asemenea, cel mai important lucru, după părerea mea şi a colegilor mei din USL, pe care trebuie să-l avem în vedere la finalizarea acestui proces amplu de modificare a Constituţiei, este ca proiectul respectiv să întrunească un larg consens, pentru a putea fi validat apoi, fără probleme, în cadrul referendumului!
Aşa cum am promis, noi, parlamentarii USL, am demarat procedurile parlamentare pentru modificarea Constituţiei
Deşi a trecut cu calificativul „foarte bine” de campania electorală din decembrie, USL nu şi-a însuşit niciun moment celebrele metehne ale fostului partid de guvernământ, PDL, de a promite românilor şi luna de pe cer pentru a obţine voturi, dar fără a face nimic concret ulterior obţinerii acestora!
Deşi am câştigat alegerile cu o majoritate zdrobitoare, care ne-ar putea euforiza, acest lucru nu se întâmplă, spre surprinderea şi nemulţumirea pdl-iştilor! Partidele componente ale USL demonstrează, încă o dată, că îşi iau în serios promisiunile făcute electoratului în campanie şi că transpunerea acestora în fapte nu poate fi tergiversată fără vreun motiv temeinic!
Astfel, încă de la începutul acestei sesiunii parlamentare, imediat după adoptarea Bugetului de stat pentru anul 2013 şi după aprobarea ordonanţei guvernului Ponta de mărire a punctului de pensie şi de indexare a pensiilor cu 4%, noi, parlamentarii USL am început demararea procedurilor parlamentare de revizuire a Constituţiei.
În acest sens, zilele trecute, în Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, am aprobat, cu 439 de voturi pentru şi o abţinere, proiectul hotărârii de constituire a comisiei comune de elaborare a propunerii legislative de revizuire a Constituţiei şi sperăm ca până în luna septembrie, cel târziu, această procedură de modificare să fie finalizată şi o nouă Constituţie să fie aprobată.
Noua Constituţie trebuie să aibă la bază trei principii clare: delimitarea clară a atribuţiilor preşedintelui ţării, întărirea rolului Parlamentului, reforma administrativă şi descentralizarea.
Întărirea rolului Parlamentului trebuie consemnată şi în raport cu Executivul, nu doar cu preşedintele. În sensul acesta, dorim explicit limitarea posibilităţii Guvernului de a angaja răspunderea o singură dată într-o sesiune parlamentară. Centrul vieţii politice în România este Parlamentul pentru că Parlamentul este depozitarul direct, în acest sens, al voinţei alegătorilor.
USL susţine un parlament bicameral restrâns numeric, cu atribuţii distincte şi cu modalităţi de alegere distincte Cameră – Senat, cu un Senat în principiu reunind reprezentanţi ai regiunilor şi cu atribuţii specifice.
De asemenea, USL şi-a propus stoparea traseismului politic prin proceduri de referendum în colegiul respectiv, de exemplu, prin care să se retragă mandatul unui parlamentar care şi-a părăsit partidul în numele căruia a candidat.
Mai mult decât atât, considerăm că în cei opt ani de mandate prezidenţiale, domnul Băsescu, preşedintele jucător, a jucat în picioare Constituţia, a interpretat-o în fel şi chip, dar de fiecare dată, doar după bunul său plac, iar derapajale constituţionale au atins uneori cote inimaginabile, care au avut frecvent nefastul rol de a bloca total instituţiile statului, de a minimaliza, până la derizoriu, rolul parlamentului şi de a interfera abuziv cu atribuţiile premierului şi cu activitatea guvernului!
Electoratul a înţeles faptul că numai o majoritate parlamentară puternică ar fi putut să stopeze toate aceste abuzuri, derapaje şi despotisme, practicate din plin de domnul Băsescu, lucru posibil doar din cauza unor ambiguităţi ale Constituţiei!
Iată de ce, acest demers de revizuire constituţională nu mai poate fi amânat niciun moment, iar voinţa celor care ne-au votat trebuie respectată la timp!
Liderul PNL, domnul Crin Antonescu, va conduce Comisia parlamentară de revizuire a Constituţiei şi îşi asumă prin acest lucru, nu numai rolul de preşedinte al acesteia, ci şi finalizarea procedurilor de modificare printr-o Constituţie mai clară, o Constituţie prin care cetăţeanul român să se simtă mai puternic, iar drepturile să-i fie protejate, în sensul larg al cuvântului, de instituţiile statului!