Ministrul Economiei, Andrei Gerea, s-a întâlnit luni, 18 noiembrie a.c., cu membrii Consiliului de Export cu prilejul sesiunii lunare al acestui organism care asigură Parteneriatul Public Privat în domeniul promovării exportului românesc.
Ministrul Andrei Gerea, a prezentat principalele obiective ale Ministerului Economiei în domeniul promovării exportului, activitate care în primele 3 trimestre din acest an şi-a consolidat poziţia de principală forţă motrice a creşterii economice în ţara noastră.
Ministrul economiei i-a asigurat, in context, pe reprezentanţii patronatelor şi asociaţiilor membre ale Consiliului de Export, care au expus problemele cu care se confrunta in activitatea lor, că va acorda tot sprijinul firmelor şi companiilor româneşti pentru intensificarea activităţii de internaţionalizare a afacerilor. În acest sens atât aparatul central al ministerului, cât şi reprezentanţii din reteaua propie de promovare comercial – economică externă vor acţiona, în baza atribuţiilor pe care le au, pentru creşterea volumului de export şi diversificarea acestuia.
Cu ocazia reuniunii, secretarul de stat în Ministerul Economiei, coordonator al Departamentului de Comert Exterior si Relatii Internationale, Virgil Daniel Popescu, a fost ales co–preşedinte al Consiliului de Export din partea sectorului public.
Noul co-preşedinte şi-a exprimat dorinţa ca prin eforturi comune sa fie definitivată Strategia de Export, aflată în dezbatere publică, asigurând că Ministerul Economiei şi Departamentul de Comerţ Exterior şi Relaţii Internaţionale acorda o importanţa deosebita dialogului cu partenerii din Consiliu, precum şi cu toţi cei care vor să contribuie la o prezenţă mai activă a mărfurilor şi serviciilor româneşti pe pieţele internaţionale.