Realitatea economica din Romania este ignorata cu desavarsire de premierul Boc si ai sai noi ministri, care doresc sa-si faca un capital „revolutionar” de imagine, impunand in acest an reguli noi, ce trebuie sa aduca bani la buget cu orice pret, dar netinand cont de faptul ca acestea devin extrem de impovaratoare pentru privati!
In acest moment exista un risc major pentru companiile care au reusit cu greu sa treaca de dificilul an 2009 si sa ramana profitabile, sa fie acum supuse unor efecte turbulente, prin obligatia ca in anul 2010 sa plateasca anticipat impozitul pe profit!
Aceasta metoda de instituire a „birului”- anticipat care, poate ar fi benefica pentru planificarea cash-flow-ului in alte conditii economice, nu reprezinta pentru mediul privat decat o noua presiune aducatoare de falimente in lant!
Noua prevedere initiata de Ministerul Finantelor, prin care firmele sunt obligate la plata anticipata a impozitului pe profit, nu va face decat sa forteze firmele sa-si foloseasca lichiditatile pentru a-si achita datoriile la stat, in loc de utilizarea acestora pentru investitii sau mentinerea afacerii pe linia de plutire!
Sunt cazuri in care unele firme au fost profitabile in anul 2009 si acestea vor trebui din acest an sa plateasca trimestrial o patrime din impozitul datorat anul trecut, indexat cu indicele de inflatie! Dar domnii guvernanti portocalii nu iau in calcul si posibilitatea ca aceste firme sa aiba in anul 2010 rezultate mai slabe decat anul anterior sau chiar sa ajunga pe pierdere! Mi se va spune ca ele vor recupera sumele platite in plus la un moment dat! Da, este adevarat, dar nu util pentru companiile care si asa sunt vitregite de mai bine de un an de tot felul de aberatii instituite de politica guvernamentala falimentara a domnului Boc si ale sale guverne imprudente, haotice si, mai ales, lipsite de orice viziune economica in aceste vremuri extrem de dificile in plan economic, financiar etc.!
Este foarte bine stiut faptul ca firmele oricum recupereaza foarte greu banii de la stat care li se cuvin, situatia rambursarilor de TVA fiind o dovada mai mult decat elocventa in acest sens! Deci impozitarea pe profituri fictive nu va face decat sa obstructioneze posibilele investitii ale firmelor pe anul in curs sau sa le falimenteze pe cele care nu reusesc in acest an sa ramana pe profit! De ce ar sustine PD-L, partid de dreapta, mediul privat si ar creea facilitati fiscale pentru stimularea si, in special, insanatosirea mediului de afaceri, cand este mai simplu sa se foloseasca de credite anticipate, fara dobanzi, luate cu forta de la toate companiile care si-au permis in anul anterior sa se declare profitabile?
Domnul Boc, in calitate de inalt reprezentant al statului, s-a gandit la cea mai facila solutie de a creste banii la buget: obtinerea unui credit obligatoriu pentru stat de la privati!