Consolidarea fiscală şi relansarea economiei – obiective imediate ale PNL

Încă din anii săi de opoziţie, PNL a militat pentru o simplificare şi, în acelaşi timp, pentru o consolidare temeinică a Codului fiscal, precum şi a celui de Procedură fiscală, dar şi pentru susţinerea şi implementarea unor politici fiscale liberale, politici care să aibă un impact pozitiv imediat atât asupra mediului privat, cât şi asupra veniturilor fiecărui român.

Noi, liberalii, ne menţinem în continuare aceste principii şi acest lucru este demonstrat de faptul că Guvernul USL din care facem parte, are în vedere în următoarele săptămâni, la propunerea Ministrului nostru de Finanţe, domnul Daniel Chiţoiu, o rescriere a acestora, demers care va avea rolul de a asigura atât coerenţa, cât şi transparenţa sistemului.

PNL şi-a dovedit de-a lungul timpului preocuparea sa preponderentă pentru aplicarea unor politici fiscale liberale – şi aş menţiona aici implementarea încă din 2005 a cotei unice de 16%, inclusiv pe dividende -,  dar şi pentru o combatere cât mai activă şi mai eficientă a evaziunii fiscale şi o reducere drastică a acesteia.

Primii paşi pe care-i avem în vedere în acest sens, se vor materializa deja în săptămânile care urmează, printr-o reformă pe care PNL a gândit-o în privinţa structurilor din cadrul ANAF, urmând modelul statelor performante din UE, reformă care credem noi că va contribui substanțial la diminuarea corupției din sistem.

Astfel, toate structurile de control operativ se vor reuni într-o singura structură pe zona de evaziune și anti-fraudă. Această nouă structură va fi organizată la nivel național și regional.

În cadrul programului de reformă a administrației fiscale, agreat și cu FMI și în baza împrumutului de 77 de milioane de dolari de la Banca Mondială, până în 2015, din 217 administrații fiscale va rămâne câte una pentru fiecare județ, iar în orașe și comune vor rămâne doar puncte de lucru.

De asemenea, Ministerul Finanţelor va face demersurile necesare pentru informatizarea întregului sistem al administraţiei din domeniu, dorindu-se astfel, eliminarea contactul direct între contribuabil și funcționarul din administrația fiscală.

Este demonstrat de istorie faptul că politicile liberale au contribuit în mod covârşitor la modernizarea statului român şi la dezvoltarea economiei. De aceea, cred că, pe termen mediu şi lung, prosperitatea românilor reclamă tot o viziune fiscal-bugetară liberală, adică măsuri hotărâte de simplificare fiscală şi, totodată, de stimulare fiscală a mediului de afaceri, a clasei de mijloc şi a întreprinzătorilor care creează locuri de muncă şi, în acelaşi timp, generează prosperitate şi dezvoltare.

În acest sens, pentru a sprijini IMM-urile și a stimula investitorii, Ministrul liberal al Finanțelor, domnul Daniel Chiţoiu, mai are în vedere implementarea, în perioada imediat următoare, a unei noi măsuri fiscale: un ajutor de minimis de până la 200 000 de euro schemă de stat care e agreată cu UE sub formă de grant. Această măsură se adresează atât firmelor care sunt la început de drum, cât și celor cu activități în derulare, iar obiectivul principal este crearea locurilor de muncă. Sperăm să creăm peste 15 000 de locuri de muncă în acest mod.

Noi, liberalii, am intrat la guvernare nu numai pentru a înlătura regimul Băsescu şi pentru a repara greşelile flagrante ale guvernelor sale de buzunar, ci şi pentru a susţine şi consolida dezvoltarea durabilă a României, cu alte cuvinte, pentru a implementa acele politici liberale care să aibă un impact decisiv în privinţa regenerării economiei şi, bineînţeles, a mediului privat românesc.

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s